Ultimul interviu al artistei Maria Peter

Vestea m-a naucit. Maria Peter a incetat din viata la Cluj, sambata 9 iulie. Eu si cativa dintre prietenii clujeni ne pregateam sa ii inregistram un nou disc si sa o sarbatorim, in luna octombrie, pentru implinirea varstei de 80 de ani. Ne lega o sincera pretuire si o prietenie de peste doua decenii. In fiecare an mergeam sa o revad, sa admir icoanele pe sticla pe care le picta si sa ii reascult cantecele, pastrate in fonoteca Radio-Televiziunii Romane. Am in fata ochilor inlacrimati cele 8 pagini scrise si semnate de mana Mariei, ca raspuns la intrebarile mele, pe care urma sa le public la sarbatorirea ei din aceasta toamna; alaturi se afla icoana pe sticla pictata de ea si biletul de avion care ma va duce nu la o sarbatoare, ci la un mormant. Ii ascult cantecele si nu pot, nu vreau sa cred ca nu am s-o mai vad niciodata.

V.A. Care ar fi cartea de vizita a artistei Maria Peter, prima cantareata din zona folclorica a Nasaudului?
M.P. Am traversat istoria Romaniei, nascuta fiind la 1 ianuarie 1925 la Salva, judetul Bistrita-Nasaud. Am fost binecu-vantata in casa parinteasca de Cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a semnat Declaratia de Unire a Transilvaniei cu Romania la 1 decembrie 1918. L-am cunoscut pe M.S. regele Mihai I, cand a venit sa inaugureze casa muzeu a lui George Cosbuc, aflata la Hordou, langa satul meu natal. Am fost decorata in numeroase randuri, cea mai recenta distinctie fiind Ordinul National al Romaniei, in 2002. Am inregistrat peste 300 de cantece populare din Ardeal.
V.A. Ati avut o viata zbuciumata, copilaria v-a fost umbrita de razboi…
M.P. In 1942, eu si fratele meu Nicolae ne-am refugiat la Cernauti, unde aveam un unchi. In 1946 am venit la Cluj, lasand in urma un logodnic care avea sa moara intr-un lagar comunist rus. Functionarul care mi-a completat actele pentru buletin, Alexandru Peter, va deveni sotul meu. La doar 6 luni dupa casatorie, sotul meu a fost arestat. Era in primavara lui 1948, comunistii venisera la putere si se pregateau de alegeri in martie. Pe mine m-au dat afara din locuinta. Abia dupa o jumatate de an am primit vesti despre sotul meu: se afla la inchisoarea din Aiud, alaturi de alti mari “dusmani ai poporului”, precum printul Ghica, printul Sturza sau marele industrias Malaxa. Ii duceam bucati de glucoza taiate in forma de sapun, ca sa suplineasca hrana rea din inchisoare. Acolo, sotul meu s-a imbolnavit de tuberculoza si, la scurt timp, a murit. Nu m-am mai recasatorit.
V.A. Cand s-a infiintat Studioul de Radio din Cluj, a avut loc un concurs pentru un post de cantaret de muzica populara. Ati fost aleasa dintre alti 64 de candidati.
M.P. Multumesc lui Dumnezeu, a fost evenimentul care mi-a schimbat viata. Cei de la Radio au trimis inregistrarile mele la Bucuresti, cei de acolo au venit la Cluj ca sa inregistram si alte cantece. Filarmonica din Cluj, care avea o orchestra de muzica populara, mi-a propus sa colaboram. Am avut astfel ocazia sa cant alaturi de cei mai mari artisti ai tarii: Maria Lataretu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Alexandru Grozuta, Felician Farcasu, Dumitru Farcas, Lucretia Ciobanu si multi altii.
V.A. In ce imprejurari i-ati cunoscut pe Gheorghiu-Dej si pe Ceausescu?
M.P. Gheorghiu-Dej era in vizita la Cluj si s-a facut o receptie la uzina Carbochim, unde am fost invitata sa cant. Ceausescu ii turna vin dintr-o damigeana si tot el ii aducea friptura de la bucatarie. Dej i-a cerut sa imi toarne si mie un pahar, ca sa ciocnim. Am facut o gluma si i-am spus “Tovarase Dej, vinul dumneavoastra este amar, al nostru este dulce”. Daca faceam o astfel de gluma cativa ani mai tarziu, cred ca m-ar fi costat scump.
V. A. Care au fost anii cei mai intunecati din viata? Dar cei mai frumosi?
M.P. Anii care au urmat dupa venirea comunistilor – ani de umilinte, de suferinte si de arestari abuzive – au fost cei mai rai. Cei frumosi, au fost anii de cantec. Folclorul m-a ajutat sa supravietuiesc, acest folclor creat de oamenii simpli din satele Romaniei in diferite momente ale vietii lor: la prasit, la secerat, la nunta, la inmormantare, urcand si coborand dealul, la veselie ca si la necaz. Romanii au iubit totdeauna cantecele lor populare. Ca sa putem intra in salile de spectacole, se facea un cordon de politisti; adeseori cei ramasi afara spargeau usile si geamurile salilor ca sa ne poata si ei vedea si auzi.
V.A. Ce ne puteti spune despre folclorul din zona Nasaudului, daca il comparati cu cel de acum 55 de ani?
M.P. Pot sa declar cu toata raspunderea si durerea pe care o resimt ca cel mai mare rau a fost facut acestui folclor de Marioara Murarescu, care si-a facut un grup de prieteni mai mult sau mai putin talentati, iar unii care aveau intr-adevar talent nu au mai putut patrunde pe micul ecran. Dar timpul o va judeca si pe ea.
V.A. Ganduri pentru romanii din Canada?
M.P. Sa nu uite de unde au plecat. Sa nu isi uite limba si cantecul si sa le transmita copiilor lor si copiilor copiilor lor. Sa nu uite suferintele si nedreptatile pe care le-au trait si sa faca tot ce pot ca ele sa nu se repete. Sa fie buni si iertatori si sa ii ajute pe cei necajiti. Sa fie uniti, caci dezbinarea este blestem pentru orice neam.
– interviu realizat de prof. Vania Atudorei –

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare