Decesul lui Luciano Pavarotti a indoliat lumea. Celebrul tenor s-a stins din viata la 6 septembrie, din pricina cancerului de pancreas de care suferea. Redam, mai jos, ultimul interviu al lui Pavarotti, publicat in editia din 6 septembrie a revistei rusesti “Argumente si fapte”.
Rep.: E adevarat ca tineti un regim special pentru slabit?
Luciano Pavarotti:Am o singura dieta. Trebuie sa ai vointa si sa nu mananci mancare buna, mai ales cand iti doresti foarte mult sa slabesti. Vrei sa cinezi? Mai bine refuza aceasta placere si culca-te flamand! Eu am reusit de cateva ori sa slabesc dintr-o data 30 de kg. Oricum, nu am nevoie sa fiu slab. Totusi sunt un cantaret si nu un fotomodel.
Rep.:Exista o teorie interesanta. Cu cat greutatea unui cantaret de opera este mai mare, cu atat este mai buna vocea lui. Pare a fi reala, atata timp cat multi cantareti de opera sunt supraponderali.
L. P.: Stiti, am auzit si eu aceasta teorie. Acest lucru nu este adevarat. Cantaretii de opera nu sunt obligati sa aiba grija de silueta asa cum o fac cei de muzica usoara. Cantaretii de opera nu sar pe scena, nu se filmeaza in reclamele de lenjerie intima si nu participa la intreceri sportive. De aceea, pot sa-si permita sa se ingrase. Vocea nu are nicio treaba cu fizicul.
Rep.:Sunteti unul dintre cei mai de succes cantareti. Va mai amintiti valoarea primului onorariu?
L. P.:O sa radeti, dar imi amintesc perfect. Desi au trecut atatia ani de atunci… in jur de doi dolari a fost recompensa primita pentru prestatia mea. Oamenii, dupa razboi, nu erau bogati, plateau putin. Eu faceam bani inca de la 18 ani. Ii castigam cantand la nunti. Interpretam cantece populare. Nu ma gandeam ca am sa devin cantaret profesionist, era un hobby. Aveam de gand sa lucrez ca profesor si, intrun final, mi-a reusit. Pe scena mare am iesit la aproape 30 ani, cand am inteles ca imi place foarte mult sa cant.
Rep.:Ati respectat reguli pentru a va pastra vocea?
L. P.:Sigur. Renunt la plimbarile pe timp rece, nu mananc inghetata si nu beau bere.
Rep.:Insa fumati…
L. P:Da, dar incerc sa reduc numarul tigarilor fumate. Trei tigari pe luna, asta este nu chiar atat de mult. Mai mult, nu incetez sa-mi antrenez vocea. Pentru stabilitatea sonora trebuie sa cant minim doua arii pe zi. Asta este tare, chiar si geamurile de la ferestre tremura. Insa am norocul de a nu avea vecini si nimeni nu bate cu teul in pod. Tatal meu spunea “Antrenamentele nu trebuie intrerupte niciodata, altfel vocea va disparea.” Tatal meu a murit la 90 de ani si pana in ultimul moment a avut vocea unui tenor extraordinar. Eu cred ca el canta mai bine decat mine, eu sunt departe de el si asta este adevarul curat.
Rep.:Anul acesta impliniti 72 de ani. Ati anuntat ca va retrageti de pe scena prin organizarea unui turneu mondial. El nu s-a incheiat, l-ati intrerupt. Dupa ce va refaceti sanatatea, veti mai concerta?
L. P.:La inceput ma gandeam sa ies la pensie cam la 60 de ani. Imi tot spuneam: oare pot canta dupa aceasta varsta? Cum voi arata pe scena, daca in timpul concertului din mine va curge nisip? Acum concertele imi fac placere, vocea e inca puternica, oamenii vor sa ma vada. Ce-i drept, nu mai pot sa fac turnee lungi de doi ani, sanatatea nu-mi permite, dar voi canta pentru placerea personala. Insa acum am mai mult timp sa stau cu familia si cu prietenii mei. E si asta un avantaj.
Rep.:Ultima perioada a fost dificila, ati avut cateva operatii complicate, ati fost nevoit sa intrerupeti turneul mondial.
L. P.:Cu totii suntem in mainele Domnului. Atunci cand esti tanar nu te gandesti la sanatate, iar la batranete trebuie sa platesti pentru toate greselile. Dar nu e nimic, sunt un baiat puternic, am avut de infruntat probleme si mai mari. Imediat ce ma fac bine, voi iesi pe scena. Deja imi este dor.
Rep.:Au fost momente in viata cand publicul v-a fluierat?
L.P.:Da. De doua ori. Publicul este o fiinta foarte fina. Imediat simte cand pui tot sufletul in cantec si cand nu. In acele momente cantam bine, dar puteam si mai bine. Publicul a simtit acest lucru. Nu este atat de groaznic, sunt lucruri si mai neplacute. In viata unui om celebru tot timpul activitatea sa trebuie sa fie insotita de critica, altfel isi va trai viata plictisindu-se. Personal imi iubesc criticii si nu ma supar pe ei.
Rep.:Cat ati stat in spital cu ce v-ati umplut timpul?
L.P.: Acordam mai multa atentie micutei mele fiice. Incercam sa nu ne despartim, o iau in turnee de cand era un prunc. Cand plange, eu ma gandesc ca peste 20 de ani va putea veni pe scena in locul meu, are o voce superba! Sa ai un copil la o varsta tarzie este o senzatie fenomenala. Nu pot sa-mi revin din aceasta bucurie. Nici nu vreau. Pe de alta parte, este si un paradox. Am o nepotica ce este mai mare decat fiica mea cea mai mica. In rest, ma comport ca un pensionar italian obisnuit. Adica pierd timpul la cafea, cu cititul ziarelor si cu televizorul. Imi place foarte mult sa citesc romane politiste, pot sa stau in pat cu cartea toata noaptea si sa nu inchid un ochi. De obicei, nu am timp pentru asa ceva; cea mai mare ocupatie a mea este fotbalul. Sunt un fanatic suporter al echipei Juventus. Chiar revad unele meciuri mai vechi acasa.
Rep.:Va ascultati propriile melodii cand sunteti acasa?
L. P.:Doamne fereste. Sa ma ascult pe mine, asta imi mai lipsea. Mai bine ascult Placido Domingo, jazz sau Beatles. E mai sanatos! Pentru muzica actuala am o atitudine mai complicata, insa eu iubesc sa am diverse experimente. Nu radeti, o data chiar am cantat rap.
Rep.: Ati spus ca il preferati pe Placido Domingo. E drept ca intre tenorii de opera mondiali este o rivalitate ascunsa?
L. P.:Nu. Opera nu este o scena pop, nu incercam sa atragem de partea noastra admiratorii pe care ii are alt cantaret. Fiecare dintre noi are admiratorii sai. Inteleg foarte bine ca publicului i-ar place foarte mult sa ne batem, dar asta nu se va intampla vreodata. De aceea, eu concurez in viata numai cu mine insumi.
