Cine, inainte de 1989, n-a vazut filme piratate, pe casete scartaitoare de atata folosire, a ratat una dintre putinele placeri “permise” sub comunism. Filme in care toti actorii si actritele se conversau pe romaneste intr-o singura voce, fiindca o singura persoana a avut curajul sa se arunce intr-o intreprindere atat de riscanta. Care i-a adus, e drept, bani in plus si multa faima, dar care i-ar fi putut pricinui mari necazuri: Irina-Margareta Nistor era, in acea perioada, angajata a TVR si isi avea biroul pe acelasi etaj cu reprezentantii oficiali de la “Secu”.
Toata aceasta activitate, de dublare a filmelor de pe casetele introduse clandestin in tara de pilotii de pe cursele internationale sau de soferii de tir se desfasura in casa unui inginer, Toader Zamfir. Om cu simtul afacerii, acesta a organizat bine treaba: o aducea pe Irina-Margareta Nistor dupa serviciu, ca sa dubleze – intotdeauna in direct – filmele, traducand, in principal, din franceza si engleza (cate 7 filme pe zi!), dupa care casetele porneau la drum cu soferii de tir, astfel ca, pana a doua zi, erau raspandite in toata tara. Ajungeau pana in Basarabia si Banatul sarbesc, ba chiar si in strainatate, unde romanii le cumparau pentru parintii necunoscatori de limbi straine.
Si toata treaba se desfasura in Capitala, sub nasul celor care vegheau la bunastarea socialismului multilateral dezvoltat, care primeau, probabil, casetele gratis pentru a inchide ochii. Afacerea era, mai mult ca sigur, “cu voie de la politie”, spune Irina Nistor, dar cei implicati stateau ca pe ghimpi, caci nu stiau niciodata pana cand va dura linistea: “Te intalneai in lift cu un baiat cu ochii albastri si iti spunea doar atat: Te-am auzit aseara. Iar tu te framantai apoi toata ziua, gandindu-te unde a auzit si ce a auzit. Si cand te va chema la el in birou.”
Afaceristi si sectanti
“In TVR, pentru subtitrari, era o cenzura foarte riguroasa. Nu aveai voie sa spui Craciun, Dumnezeu era “Cel de Sus” – nu stiu de ce le suna lor mai comunist asa – , nici Biserica nu puteai sa folosesti. Nu aveai voie sa spui preot dar, paradoxal, iti permiteau sa spui pastor. Nu stiau ei ca de la un pastor o sa li se traga…”
Referitor la activitatea ei “ilegala”, Irina Nistor isi recunoaste o anumita inconstienta: “ziceam cu mare seninatate comunist imputit, daca era sa traduc”. Insa majoritatea filmelor aduse erau din cele cu priza la publicul larg, cu batai (asa a aparut Bruce Lee in casele romanilor) si cu actiune de tot felul. Mai putin filme sexy, porno, cu gay si cu… Woody Allen. “Sotia inginerului facea parte dintr-o secta si pentru ei nu existau din start lucrurile astea. Cat despre Woody Allen, probabil ca erau filme mai greu de inteles, deci mai greu de vandut.” Iar inginerul nu facea afacerea ca sa rastoarne sistemul, ci pentru bani. (Fiindca al lui era businessul, in ciuda faptului ca, auzind vocea ei pe casete, oamenii credeau ca Irina Nistor este patroana. Ea lua, in schimb, 200 de lei pe film tradus, oferta generoasa pentru acele vremuri). Comertul cu filme piratate a avut insa si acest efect implicit, de a mai deschide mintea oamenilor. Un taran bucovinean, intalnit la Bucuresti, i-a adus cea mai elocventa dovada in acest sens: “Doamna – i-a spus el- dumneavoastra mi-ati implementat anticomunismul, cu filmele.”
Cratere in caracter
Ce au in comun Bernard Derome – prezentatorul stirilor de seara de la Radio-Canada – si actrita Nicole Kidman? Ambii sunt preferatii Irinei Nistor, pentru ca sunt profesionisti pana in varful unghiilor si au caracter. Si tocmai in lipsa de caracter vede ea “problema de baza” a poporului roman. Bunaoara, cand filmul lui Mungiu nu a fost selectat pentru Oscar , presa s-a napustit asupra lui, numindu-l chiar “ratat”, in loc sa se bucure ca filmele sale au ajuns atat de departe.
Insa Irina Nistor nu a gandit asa dintotdeauna: au fost momente cand a considerat ca face parte dintr-un popor minunat. In ‘90, marsul organizat pentru Marian Munteanu, in Piata Universitatii, a determinat-o sa renunte la planul de a imigra (se afla deja la Paris, unde isi depusese actele). Hotarare pe care nu a regretat-o totusi mai tarziu, fiindca “in meseria asta e foarte complicat sa-ti castigi painea in alta parte”.
Limbi independente
Nici in Romania, meseria de critic de cinema nu e garantia unei vieti imbelsugate. Irina Nistor si-a pierdut postul de la TVR, sectiunea de cinema, in 1999, cand s-a incercat crearea unei imagini mai comerciale a postului national, mai ales prin aducerea de fete noi. A fost perioada in care a descoperit avantajul de a nu avea studii de specialitate in critica de film: absolventa de franceza-engleza, a putut sa se reorienteze spre traduceri si profesorat. “Lumea crede ca, daca esti cunoscut, e usor sa-ti gasesti de lucru. Fals. E greu, pentru ca toti se tem de concurenta, de faptul ca vrei sa fii sef.” Considerandu-se antitalent in domeniul sefiei, Irina-Margareta Nistor are nostalgia unei anume solidaritati dintre angajatii TVR, pe care nu o mai gaseste nicaieri. Indiferenta pare sa domneasca astazi peste relatiile de la locul de munca.
In prezent, Irina Nistor prefera statutul de colaborator la televiziune si radio, care-i lasa mai multa libertate. Nu s-ar fi putut oricum obisnui sa-si vada munca masurata cu o cartela, asa cum se face acum la televiziune. Firea ei “extrem de independenta” a determinat-o sa nu-si incerce sansele in actorie, fiindca “un regizor este un tiran si cand este cumsecade.” Cat despre tentatia de a face regie… e o treaba foarte complicata, mai ales pentru o femeie, mai ales intr-o societate destul de misogina, cum este cea romaneasca.
Medalia dezamagirii
Intre realizarile care-i sunt cele mai dragi Irinei Nistor sunt cele cateva documentare – intre care unul despre Toma Caragiu -, dar mai ales cartea despre I.D.Suchianu, un “profesor impecabil”. Un om pe care l-a cunoscut la 18 ani ai ei si 81 ai lui. La mare, un loc unde “fetele mergeau ca sa cunoasca italieni si s-o taie din tara”. In loc de asta, tanara care tocmai intrase la facultate astepta aparitia, pe plaja, a profesorului, inconjurat de familia sa numeroasa, o aparitie aproape princiara. Pana cand o prietena a mamei i-a facut cunostinta cu marele critic, iar aceasta intalnire a fost poarta de intrare in lumea cinematografiei.
O alta carte draga, o traducere de data aceasta, este cea despre regina Elisabeta, care a fost scrisa in franceza de un roman. Irina Nistor considera si acum ca venirea la putere a regelui imediat dupa ‘89 ar fi fost cea mai buna solutie. Facand parte dintr-o familie regalista, Irina Nistor l-a cunoscut pe rege personal in 1993. S-a alaturat apoi celor din organizatia care pune la cale vizitele Majestatii Sale in diverse locuri. Dezamagirea a fost mare cand, in ajunul unui Craciun, regele a inmanat o medalie, din partea revistei VIP, premierului din acea vreme, Adrian Nastase.
Filme de convalescenta
Celor care ii reproseaza cinematografiei romane de dupa 1989 culoarea vesnic sumbra, criticul Irina-Margareta Nistor le raspunde ca “E greu sa faci filme vesele despre o situatie trista.” Cele cateva incercari de filme “mai usurele” au fost un dezastru. “Asta-i problema romanilor: ei sunt la fel de sumbri si de amuzanti in acelasi timp. Dar si umorul asta deraiaza spre directii nedorite. Atata timp cat nu reusesti sa pastrezi un anume nivel al umorului, e trist. Daca incepi sa te bucuri pentru ca sala va rade pentru orice referinta scatologica, cred ca e destul de trist.”
Cat despre filmele prezentate in cadrul Festivalului de Film Romanesc de la Montreal si Toronto – a carui invitata de onoare este, alaturi de Horatiu Malaele – Irina Nistor spune ca “sunt suficiente cat sa-ti trezeasca nostalgii si sa-ti aminteasca de ce-ai plecat si de ce n-ai vrea sa te intorci.”
