Curajul, socotit delict

In perioada stalinista si in anii care au urmat, cultura romaneasca a suportat un sir de vitregii. Un numar de 8.438 de opere literare de valoare au fost interzise, urmand sa fie topite. Legea 312 din 1945 ii acuza chiar si pe scriitori ca vinovati de crime de razboi.

Multi generali, intelectuali de marca, memorialisti – care au tinut cate un jurnal de front – nu au fost iertati, curajul lor fiind socotit delict. Memoriile asternute pe hartie au fost confiscate si au servit ca material probator in procesele care au urmat.

La 4 iunie 1945, cunoscutul ziarist Pamfil Seicaru a fost inclus pe lista celor acuzati de vinovatii imaginare. Marea lui sansa a fost aceea ca a parasit la timp ta­ra, in care urma sa fie executat. Pentru a da cateva repere biografice, amintesc ca Pamfil Seicaru s-a nascut la Buzau, in anul 1894 si a murit la München, in 21 octombrie 1980. Licentiat in Drept, a participat la prima conflagratie mondiala, ca ofiter. Intre anii 1928 si 1933 a fost deputat in Parlamentul Romaniei.

Ziarist de mare talent, a fost directorul cotidianului Bucovina, din Cernauti si a sustinut infiintarea publicatiilor Gan­direa si Curentul. Pe cea din urma a condus-o pana la plecarea sa din tara, in 1944. A petrecut 30 de ani in Spania si a editat in continuare, la Madrid, ziarul Curentul, interzis in tara de noile autori­tati comuniste. Ultimii sase ani din viata i-a petrecut in Germania Federala

. In contradictie cu dura realitate, noua Constitu­tie totalitarista din Roma­nia, preciza, in mod ipocrit si cinic, libertatea de con­sti­in­ta, de informare si de publicare a ideilor, a opiniilor, dreptul la libera lor exprimare. Cu aceste frumoase prevederi organele represive se stergeau pe picioare.

Din lotul ziaristilor mai faceau parte Nichifor Crainic, Radu Gyr si altii. Pu­bli­catiile incriminate au fost desfiintate: Uni­­versul, Cuvantul, Gandirea, Buna Vestire, lista fiind lunga. Stelian Popescu, directorul cotidianului Universul, se afla in Elvetia cand a auzit ca a fost condam­nat in contumacie la detentie grea pe via­ta. Ginerele sau, avocatul Ion Lugosia­nu, a fost ucis in anul 1954, la inchi­soarea Sighet. Sotia sa, Elena, a ramas pe drumuri cu patru copii, dintre care fiul, student la Drept, a fost impuscat in anul 1958. Cele trei fiice au fost exmatriculate din toate facultatile. Intreaga avere le-a fost confiscata.

La procesul de toata jena, Abraham Gutman, alias Avram Bunaciu, unul dintre artizanii acelor mascarade politice, l-a in­trebat pe Zaharia Stancu, martorul aservit puterii, cum se comporta un ziarist natio­nalist. Raspunsul a fost pe placul comu­nis­tilor: prin ascunderea tricolorului de catre cel ce urmarea ca, in dosul lui, sa san­tajeze si sa ameninte, la fel cum se pe­treceau lucrurile la Universul. Era o concluzie pregatita din timp de anchetatori, care completa minciuna cu defai­ma­rea.

Un alt ziarist acuzat de crime odioase facute cu stiloul a fost Nichifor Crainic. A condus revista Gandirea, intre anii 1926 si 1944, cultivand nationalismul crestin. Totodata a scris si la publicatiile Cuvantul, Curentul si Calendarul. A facut parte din lotul publicistilor incadrati intr-o formulare juridica vaga, de tradatori ai poporului, fara sa se precizeze despre care popor este vorba. In anul 1945 a fost scos din presa si exclus de la catedra de la Uni­versite. In cartea sa de memorii – Zile albe, zile negre – aduce cateva clarificari ale perioadei de trista amintire. A fost de ajuns o iscalitura a tovarasului Stefan Voi­tec, Comisarul poporului la Cultura Natio­nala si totul s-a ispravit ca prin farmec. Stefan Voitec, cine o fi acest ins? In de­curs de peste 30 de ani de viata in­telectuala petrecuta pe pa­mant romanesc, am cunoscut mii de carturari, dar niciodata nu am auzit de vreun Stefan Voitec care sa fi adus cultu­rii romanesti o iota, macar, din alfabetul creierului sau. In asemenea conditii, e preferabil sa nu mai fii profesor, decat sa faci umbra inco­voiata celui care ai fost.

Despre Radu Gyr si Petre Tutea am detaliat mai multe amanunte in episodul cu numarul 16, asupra carora nu voi mai re­veni. In ceea ce priveste persoana marelui Sadoveanu, romancierul trecuse cu trup si suflet in tabara comunistilor, fiind numit, pentru inceput, la conducerea a doua pu­blicatii oficioase, precum Dimi­neata si Adevarul. A beneficiat de alte promovari pe linia proletcultismului, acuzandu-si fostii colegi si prieteni de fapte imaginare, ca opozanti ai comunismului.

Interesant este faptul ca lotul ziaris­tilor era supus unor invinuiri virulente de Alexandrina Sidorovici, activista adusa de tancurile sovietice si sotie a lui Silviu Bru­can (Saul Bru­ckner), marele publicist comunist si apoi disident. In timp ce rapsozii partidului beneficiau de tiparirea in mii de exemplare a elu­cubratiilor de tot felul, volumele scrise de Lucian Blaga, Ion Barbu, Radu Gyr, Octavian Goga si George Cosbuc erau scoase din librarii si anticariate, urmand sa fie date la topit.

Pe langa ziaristi, prozatori si poeti de renume, in colimatorul organelor re­presive comuniste au intrat si ofiterii ar­ma­tei romane. Desi au dovedit merite deosebite pe campul de lupta, dovedind spirit de sacrificiu si realizand fapte de inalt patriotism, ei au devenit brusc criminali de razboi, dusmani ai poporului, deoarece au luptat contra fratelui sovietic de la rasarit.

Unul dintre martirii infernului concentrationar a fost generalul Constantin Vasile Cernat, nascut in anul 1883, in lo­calitatea Serbanesti, judetul Bacau. A ur­mat cursurile Facultatii de Drept din Iasi si o scoala de ofiteri, participand la Pri­mul Razboi Mondial, in calitate de comandant al unui regiment de vanatori de mun­te. A participat la 32 de atacuri la baioneta si, de cateva ori, a fost ranit in luptele de la Marasesti si Ciresoaia, dar gloantele nu i-au atins zone vitale. Dupa razboi, timp de sase ani a fost numit Comisar regal. In aceasta calitate, i-a arestat pe toti cei care complotau contra sta­tului si monar­hului, conspiratori intruniti in Dealul Spi­rii, in cadrul Congresului comunistilor. Printre inculpati erau Ana Pauker, Gheor­ghe Gheor­ghiu Dej, I.C. Frimu, Max Gold­stein si altii, care se vor razbuna du­pa aceea. Pentru faptele sale eroice din perioada ambelor razboaie a fost decorat cu inalte medalii romanesti, ceho­s­lovace, poloneze si franceze.

Dupa 23 august 1944, cand comunistii au luat puterea, generalul Cernat a fost arestat, batut si, in cele din urma, ucis in inchisoarea Gherla, la varsta de 77 de ani. Nu l-a in­trebat nimeni daca suporta detentia sau daca este bolnav, ca sa i se intrerupa pe­deapsa, asa cum se procedeaza in prezent cu fostii exponenti ai comunismului. Familia generalului a sufe­rit enorm. Cei trei fii au fost arestati, cele doua fiice au fost date afara din serviciu. Sotia generalului a murit, ca urmare a faptului ca a fost batuta de Securitate, du­pa un lung sir de perchezitii. Pentru toate aceste drame nu raspunde nimeni. Crime­le nu au vinovati.

Un alt martir a fost amiralul Horia Macellariu, nascut la 10 mai 1894, la Cra­iova. Dupa absolvirea liceului, a urmat cursurile scolii de Ofiteri de Artilerie, Geniu si Marina. In Primul Razboi Mondial a participat la luptele de pe Dunare. Dupa semnarea Tratatului de Pace, s-a casatorit cu Maria Oancea, cu care a avut doi copii. In anul 1926 si-a luat licenta in Drept. Doi ani mai tarziu, a absolvit scoala Superioara de Razboi Naval de la Paris. Reintors in tara a ocupat diferite functii de conducere. In anul 1941, a fost decorat cu Inaltul Ordin Mihai Vi­teazul, dupa care a fost numit comandantul Fortelor Navale Maritime. Dand do­vada de un inalt profesionalism, a condus cu mult succes evacuarea trupelor din Cri­meea, salvand de la moarte sigura peste 150 de mii de soldati romani si germani, incercuiti de sovietici. In primavara anului 1944 a fost avansat contraamiral.

In zilele de incertitudine totala, care au debutat la 23 august 1944, Horia Ma­cellariu a permis retragerea trupelor germane din Constanta, consternate de felul in care au fost tradate. A evitat distrugerea orasu­lui, aflat in raza bateriilor cuirasatului Tirpitz, bijuterie a flotei germane, dotat cu tehnica de varf in acea perioada. La inceputul lunii septembrie 1944, sovieticii l-au somat sa predea intreaga flota roma­neasca. Desi figura ca ruda impusa, Ar­ma­ta Rosie intentiona sa ia in continuare prizonieri. In fata acestui pericol, amiralul a incercat sa scoata, cu discretie, flota din port, pe timp de noapte si sa o deplaseze spre Bosfor. Sovieticii au priceput strategia, confiscand navele, efectivele urmand sa ia drumul prizonieratului si arhivele fiind puse la loc sigur.

Trecut in rezerva cu gradul de amiral, avand sentimentul ca urma sa fie an­chetat, Horia Macellariu a intrat in mis­carea nationala de rezistenta anticomunista. In urma unei tradari, a fost arestat la 19 aprilie 1948. Colonelul Dulgheru l-a acuzat ca a pactizat in continuare cu germanii si, in loc sa aresteze trupele care devenisera inamice la 23 august 1944, le-a permis sa plece fara lupta. Con­dam­nat la munca silnica pe viata, a ispasit 16 ani, 3 luni si 11 zile, dintre care 10 ani in regim de izolare, la Ramnicu Sarat si Aiud. Din cauza imfometarii excesive si-a mancat paiele din saltea. Eliberat la 29 iulie 1964, cu ocazia amnistiei generale, a murit la 11 iunie 1989 fiind inmormantat la Cozia.

Un alt martir plecat de pe meleaguri craiovene a fost generalul Nicolae Maci­ci, nascut la 7 noiembrie 1896. Dupa ab­solvirea Liceului Militar Sturdza, din Cra­iova, a urmat cursurile Scolii Militare de Infanterie. A participat la razboiul balca­nic si la Primul Razboi Mondial, avand gradul de capitan. Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. In prioada interbelica a ocupat functii de comanda, fiind sef de Stat Ma­jor al Diviziilor 2, 16 si 18, Infanterie, pre­cum si comandant al Corpului 1 Teri­torial. In anul 1930 este avansat la gradul de General de divizie si i se incredinteaza comanda Corpului 2 Armata si, apoi la Armata I. Doi ani mai tarziu a fost numit comandantul scolii de Ofiteri de Infante­rie de la Sibiu, dupa care a preluat co­man­da Diviziei 9, Infanterie. Plecat pe front la 24 ianuarie 1942 a fost avansat la gradul de General de Corp de Armata.

Chemat in tara, generalul Nicolae Macici a fost arestat la 28 aprilie 1945 si inclus in procesul criminalilor de razboi. O luna mai tarziu, noile autoritati aservite sovieticilor l-au condamnat la moarte, dar regele Mihai i-a facut marele favor de a-i comuta pedeapsa la munca silnica pe viata. In urma regimului de exterminare din inchisoarea Aiud, ajunsese sa arate ca o stafie. Batut, infometat, umilit si ros de boli, a murit in chinuri groaz­ni­ce, la data de 15 iunie 1950.

Este interesant faptul ca, la 24 septembrie 1944, comandamentul sovietic instalat la Bucuresti a elogiat virtutile generalului Nicolae Macici, numindu-l “fiu ales al natiunii”. Nu au trecut nici sapte luni si acelasi erou a fost considerat cri­minal de razboi. Acest paradox a repre­zen­tat inca o dovada certa ca, in multe cazuri ale istoriei recente, curajul a fost socotit delict, la fel ca proprietatea si multe altele.