Zilele acestea, s-a vorbit mult in mass-media despre investitia de 2.1 miliarde de dolari pe care Arcelor Mittal o va face pentru a mari productia de minereu de fier exploatat la Fermont, in nordul Québec-ului. Daca va intereseaza cum arata viata la 1200 de kilometri de Montréal, spre nordul canadian, va invitam sa cititi ce ne povestea, in mai 2006, o romanca stabilita acolo impreuna cu sotul ei.
Cei care se plang de iarna montrealeza ar trebui sa-si imagineze cum arata o iarna care dureaza 9 luni de zile si in care temperaturile ajung pana la minus 70 de grade. O iarna in care oamenii traiesc intr-un fel de oras interior, ca intr-o baza selenara. Nu este o poveste SF, este o realitate: a Nordului quebechez. In aceste conditii, o familie de romani isi petrece viata de 7 ani de zile.
Nu cred ca exista oameni mai fericiti decat montrealezii cand se sfarseste iarna. De la bocanci se trece direct la sandale, domnisoarele isi dezvaluie siluetele ascunse sase luni sub paltoane, strazile sunt inundate de flori, oamenii zambesc, in sfarsit… ça fait du bien. Si iata, azi e soare. Ma opresc pe o banca si privesc trecatorii. Ma relaxeaza. Langa mine se asaza o doamna cu palarie. O privesc si imi zic: “E romanca”. Nu ma insel; doamna, ca si mine, pare dispusa sa discutam. Incepe avalansa de intrebari: de unde sunteti?, de cat timp ati venit?, v-ati acomodat? etc.
– Eu am coborat in Montréal pentru Pasti, imi spune doamna. Din Nord – completeaza, remarcandu-mi privirea mirata. Fermont, Labrador, regiunea Caniapiscau.
E randul meu sa o coplesesc cu intrebarile. Am auzit multe povesti despre Nordul Québecului, majoritatea dure. Doamna cea delicata tocmai imi marturisea ca, de sapte ani, Nordul este casa ei.
Viata la -70 de grade
– Totul a inceput in 1997, cand, impreuna cu sotul meu, inginer electronist, am parasit Craiova si am sosit la Montréal. Ca profesor, mi-am zis ca am mai putine sanse in plan profesional, asa ca am dat posibilitatea sotului meu sa-si continue studiile. In mai putin de un an, avea diploma de inginer si semna un contract cu firma Québec Cartier, ca inginer senior la mina de fier (de suprafata) Mont Wright. Abia dupa ce am vazut pe harta unde este situata mina, am realizat ca locul de munca al sotului meu va fi la paralela 55 Nord. Evident, l-am urmat.
In septembrie 1998, am ajuns la Fermont. Ningea, era frig. Deja iarna isi arata coltii si, credeti-ma, nu era de gluma… Orasul este mic, adaposteste cam 2500 de suflete – in majoritate angajatii minei si familiile lor. Din cauza conditiilor de clima, oraselul este construit foarte ciudat. Un imobil de culoare maro, imens, in forma de potcoava, reprezinta adapostul nostru. La parter avem tot ce ne trebuie pentru a nu fi nevoiti sa iesim afara. E ca o baza selenara. Cinematografe, CLSC, patinoar, restaurate, magazine, scoala, biblioteca, totul se gaseste in acest imobil imens, care are rolul de a proteja de vant cele cateva casute si o mica biserica catolica, in jurul carora e construit. Locuinta este platita de companie. Noi dam suma de 200 de dolari pe luna, iar diferenta (mai mult de o mie de dolari) o plateste compania. Da, atata costa un apartament 5 si jumatate, fiindca sunt cheltuieli enorme cu caldura, subliniaza interlocutoarea mea.
– Evident, clima e subpolara… raspund si ma zbarlesc doar inchipuindu-mi cat poate fi de frig.
– Liliacul infloreste in septembrie, imi raspunde doamna. Dupa un moment de tacere, continua: Sotul meu castiga foarte bine, dar nu va inchipuiti totusi ceva extraordinar. Un avantaj important este faptul ca un an de munca se considera ca vechime 1,25; in plus, fiindca nu este platit “overtime”, isi adauga zilele lucrate suplimentar la concediu si ajunge chiar la 10 saptamani pe an. La serviciu, conditiile sunt excelente. Exista un autobuz care ii transporta pe angajati la mina si ii aduce inapoi in imobil.
In restul timpului, ne deplasam in masina. Toate garajele sunt bine incalzite. In week-end, iesim “in lume”, adica mergem la Labrador City (oras situat la aproape 30 de kilometri distanta, in provincia vecina, Newfoundland – Labrador). La magazine, daca nu intram in garaje, parcam la intrare, unde se gasesc prize electrice la care ne bransam pentru a tine masina incalzita. Practic, din septembrie pana in mai, cat timp tine iarna, noi nu iesim deloc afara. Temperaturile sunt şi sub -70 de grade, cu factorul vant. Iar vantul este foarte puternic, de obicei. Primavara si toamna sunt extrem de scurte.
Fara copaci si fara flori
– Aici, in Montréal, ne bucuram de o toamna splendida, copacii imbraca o sumedenie de culori…
– La noi, in Nord, nici nu exista copaci. Este tundra seaca si sunt doar niste brazi negri. Atat. Vara nu avem flori, numai un liliac. Flori vedem numai in imagini si prin casa, in ghivece. Mai este o perioada cand in padure cresc niste flori numite orhidee salbatice.
Povestirea doamnei devine demoralizanta; privesc in jur – soarele inunda orasul.
-Incredibil, reusesc sa spun, si o invit pe distinsa doamna sa-si continue povestirea.
– De Sarbatori – de Paste, de Craciun – sunt organizate multe activitati la nivelul companiei, pentru a ne face sa ne simtim mai putin singuri; dar noi preferam sa venim in Montréal. E drept ca s-au amenajat si la noi in cladire mai multe spatii de recreere – faptul ca esti mereu inchis in acelasi spatiu e deprimant, nu? Multi au gasit refugiu in alcool si droguri, iar sinuciderile nu sunt o raritate.
Drumul pana la Montréal ar fi de peste 16 ore cu masina, iar iarna drumurile sunt impracticabile. De aceea, pentru a “cobori” din Nord, luam avionul de la Labrador. Este difícil cand esti bolnav, fiindca nu exista spital decat la Labrador City, iar eu una prefer sa vin in Montréal.
Aurora boreala
– Si totusi, ca sa puteti rezista atata timp, trebuie sa fie si ceva care sa va stimuleze sa mai ramaneti.
– E un loc unde domina spatiul si linistea. Este ca la inceput de lume. Plimbari prin padure (cand vremea o permite), aer curat. Pe 15 august, avem parte de cel mai minunat spectacol pe care ni-l ofera natura: “ploaia de stele”. Si sa nu uitam de aurora boreala, care se vede tot timpul anului, cand e cerul senin. Este absolut extraordinar!
– De ce va este cel mai dor atunci cand sunteti singura, in Nord?
– De multe ori nici mie, nici sotului meu nu ne vine sa credem ca noi, doi olteni din Craiova, am ajuns sa rezistam mai mult decat majoritatea celor ce trec prin acest tinut. Suntem impreuna si asta ne sustine teribil. Ne este dor de multe si am invatat, in linistea si singuratatea noastra, sa pretuim fiecare clipa. Viata in Nord este diferita si trebuie sa te obisnuiesti, sa o iei ca atare.
Mi-e dor de biserica noastra, incheie doamna de langa mine. Dar, stiti ce? Va dau o veste: tocmai s-a mutat la noi in bloc inca o familie de romani. Poate o sa fim mai putin singuri.
N-am stiut ce sa zic. Sa-i povestesc doamnei ca in Montréal sunt zeci de mii de romani, dintre care multi se eschiveaza de cum ii abordezi in dulcele grai romanesc? Nu are nici un sens. O privesc. Cu admiratie, fiindca am in fata o femeie puternica.
La despartire, ne ridicam si, impreuna, ne intoarcem fata catre soare, catre oameni. De ce oare nu am facut gestul acesta pana acum?
* Orasul francofon Fermont este situat la frontiera Québecului cu provincia Newfoundland & Labrador. Construit in anii ‘70, oraselul deserveste mina de suprafata Mont Wright, situata la 17 kilometri departare. Compania Québec Cartier, care exploateaza zacamantul din zona, e una din cele mai mari producatoare de minereu de fier din America de Nord.
Zidul-ecran a fost construit in Fermont pentru a apara orasul de vanturile violente ale Nordului. Este vorba de o constructie cu design unic, avand o lungime totala de peste un kilometru si o inaltime de 50 de metri. In interiorul sau locuiesc aproximativ 400 de familii, adica mai bine de jumatate dintre locuitorii Fermont-ului. Este un adevarat “oras interior”, cu magazine, restaurante, terenuri de sport, scoala etc.
* Aurora boreala este un spectacol de lumini fascinant, care poate fi observat in noptile senine. In zona Fermont-ului, datorita poluarii reduse, “luminile Nordului” sunt vizibile aproximativ 200 de nopti pe an, cu precadere intre lunile august si martie. Ele sunt generate de asa-numitele “vanturi solare”, adica de explozia unor particule solare polarizate. Campul magnetic al Pamantului dirijeaza aceste particule catre poli, unde, in straturile superioare ale atmosferei, ele interactioneaza cu gazele atmosferice, dandu-le straluciri de diferite culori. Astfel apar perdele de lumina opalescenta, care uneori par ca serpuiesc in aer. Culorile predominante sunt verdele si rosul, care iau nastere din intalnirea particulelor solare cu moleculele de oxigen, in timp ce albastrul si violetul provin de la moleculele de azot.
