Noua Republică, o mişcare socială cu aspiraţii politice

Joi, 13 octombrie, a avut loc la Bucureşti prima întâlnire cu publicul a iniţiatorilor Platformei Noua Republică. Invitat surpriză a fost realizatorul emisiunii tv Naşul, Radu Moraru.

Născută în urma unui manifest (Manualul luptătorului) publicat pe internet de către analistul Mihail Neamţu, Noua Republică s-a transformat repede într-o mişcare socială ce numără deja câteva mii de aderenţi şi mult mai mulţi susţinători. Printre simpatizanţi se numără Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Vladimir Tismăneanu, Sebastian Lăzăroiu ş.a.

Poziţionată ca o mişcare de dreapta, antisocialistă, Noua Republică ar putea să se transforme în partid politic până la alegerile din 2012, devenind astfel “Albă ca Zăpada” despre care presa românească a vorbit în ultimul timp. Cei interesaţi să sprijine noul proiect sau să adere la Noua Republică pot găsi mai multe informaţii pe site-ul: www.nouarepublica.ro

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare