Mihai Claudiu Cristea: În opinia mea, în eventualitatea ridicării vizelor turistice canadiene pentru români, această “invazia românească” nu va avea loc
În cei zece ani de când trăiesc în Canada, dintre care un an la Montréal şi nouă la Québec, relaţiile mele cu România s-au schimbat gradat, însă fundamental. Am înţeles târziu (din fericire, nu prea târziu) că-mi iubesc ţara natală mai mult decât m-aş fi crezut în stare să iubesc ceva făcut mai ales din pământ. Şi am înţeles că oricâte paşapoarte aş primi în Canada, orice maşini aş conduce sau oricâte case aş locui, oricât de bine aş vorbi sau scrie în vreuna din limbile ţării mele de adopţie, nu mă voi simţi niciodată canadian sau quebechez. Când cotidianul Adevărul a anunţat recent că un grup de eurodeputaţi români, bulgari şi cehi din Parlamentul European a decis să forţeze mâna guvenului canadian în problema vizelor turistice impuse de Canada cetăţenilor din România, Bulgaria şi Cehia (ameninţând să blocheze acordul de liber schimb UE-Canada), m-am bucurat sincer. Mi s-a părut a fi o răbufnire de orgoliu perfect justificată.
“Invazia” cehă şi “gogoaşa” canadiană
În momentul în care au reintrodus, în iulie 2009, vizele turistice pentru cehi, abolite la sfârşitul lui 2007, autorităţile canadiene au recunoscut implicit teama lor de “invazie”. Ministrul canadian al imigraţiei, Jason Kenney, s-a plâns că, în 20 de luni de “libertate”, Canada a primit 3.000 de cereri de azil politic din partea cetăţenilor provenind din Republica Cehă (dintre care jumătate erau de etnie romă), în timp ce numărul cererilor similare în 2006 fusese de numai cinci.
La o simplă împărţire însă, 3.000 de azilanţi cehi în 20 de luni înseamnă cam cinci cereri pe zi, maximum şapte dacă scoatem din calcul zilele de concediu, ceea ce seamănă mai degrabă a “gogoaşă” canadiană decât a invazie cehă. Totuşi, a devenit clar că experienţa cehă, ca şi, ulterior, scandalul expulzării romilor români şi bulgari din Franţa, au dat apă la moară guvernului Harper în privinţa păstrării regimului vizelor pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, posesori de comunităţi rome mult mai importante decât Cehia.
“Nu vrem să ne invadeze ţiganii”
Când unii dintre imigranţii români care trăiesc în provincia Québec şi în restul Canadei se opun pe faţă (sau în ascuns) ideii de ridicare a vizelor turistice canadiene pentru români (deci şi pentru părinţii, fraţii şi prietenii lor care trăiesc în România), asta mi se pare a fi o formă de egoism şi o negare în bloc a naţiei din care, le place sau nu, fac parte. “Nu vrem să ne invadeze toţi ţiganii şi infractorii din România. Din cauza lor am imigrat în Canada”, îşi justifică ei, pe forumuri sau când se întâlnesc la colţul străzii, această poziţie “protecţionistă” (însă, în fond, anti-românească). Ei se tem, ca şi ministrul Kenney, de o “invazie”. În opinia mea, în eventualitatea ridicării vizelor turistice canadiene pentru români, această “invazie” nu va avea loc.
De ce nu ne vor “invada” românii
Aşa cum România nu e Congo, Canada e departe de a fi Paradisul pe pământ. Sunt convins că românii (inclusiv cei de etnie romă) nu se vor buluci la uşa avioanelor de Montréal, Toronto sau Vancouver, pentru cel puţin două motive: între România şi Canada nu mai există avioane directe, iar între marile oraşe europene şi Canada nu poţi ajunge cu 25 sau 50 de euro, cu un zbor low cost, ca de la Timişoara la Paris Beauvais. În plus, iarna canadiană (şi cu deosebire cea quebecheză) nu are nicio legătură cu iarna italiană sau spaniolă, nici ca forţă şi cu atât mai puţin ca durată. Estimez că după două “tampete”şi un “verglas”, cei mai mulţi dintre românii veniţi la Québec sau la Montréal să “strice imaginea comunităţii” n-o să ştie cum să caute mai repede aeroportul Trudeau, pentru un zbor de întoarcere.
Canada este, geografic vorbind, mult prea departe de România pentru a reprezenta o destinaţie viabilă pentru “navetişti”. Ei pot veni în Canada din curiozitate, însă vor avea prea puţine motive să rămână sau “să cadă pe spate” în faţa mirajului canadian. Nu va leşina nimeni de emoţie în Carrefour Angrignon, la Maxi & cie sau la Super C, pentru simplul motiv că mall-urile şi supermarket-urile din România arată cu mult mai bine actualmente decât cele din Montréal, Québec sau Toronto. Nu se va repezi nimeni să facă comerţ cu televizoarele, saltelele şi mobilele abandonate în Côte-des-Neiges, şi nu fiiindcă a aflat din comunicatele Ville de Montréal că ar putea infestate cu “punaise de lit”, ci pentru că e mult mai rentabil şi mai uşor să o facă cu cele din Germania, de unde le poate aduce cu microbuzul “lungit” ilegal. Cât despre infractorii eventuali, care rămân o minoritate în orice societate din lume, de ei ar trebui să se ocupe poliţia. Nu e normal să pedepseşti şi să discriminezi cetăţenii unei ţări membre UE, invocând potenţialii săi infractori.
În fine, dar nu în ultimul rând, mi-aş dori abolirea cât mai urgentă a vizelor turistice canadiene pentru români (nu şi a celor de imigrare) dintr-un motiv “umanitar”: pentru a da şansa candidaţilor la imigrare să vadă “pe viu” ţara în care vor să imigreze, înainte de a-şi vinde tot (uneori şi sufletul) pentru un vis hrănit cu pliante colorate…
