Luca Niculescu
Ce se întâmplă cu Europa? Când şi cum se va opri vârtejul în care sunt aspirate ţările membre? De doi ani se organizează summit-uri “de criză”, dar criza e mai prezentă ca niciodată. Istoria se accelerează, iar deciziile luate azi devin inoperante în mai puţin de o săptămână.
La sfârşitul lui octombrie, europenii s-au întâlnit într-un summit “istoric”, pentru a salva zona euro. S-au luat decizii importante privind ajutorarea Greciei şi ridicarea unor ziduri de protecţie pentru celelalte economii din zona euro. Pieţele au reacţionat pozitiv doar câteva zile, până la anunţarea ideii premierului grec de a organiza un referendum. O ştire-şoc, ce a provocat panica pieţelor şi îngrijorarea liderilor politici care se reuneau pentru un alt summit “crucial”, cel al G 20.
După câteva zile de agitaţie maximă, în care europenii au ameninţat Grecia cu excluderea din zona euro în cazul unui NU la referendum, acesta a fost a-nulat, iar Giorgios Papandreu şi-a dat demisia. Problema Greciei nu este însă numai a Greciei, deoarece criza provocată de turbulenţele de la Atena a atins şi Italia. Dobânzile cerute Italiei pentru a se împrumuta pe pieţele internaţionale au ajuns, în câteva zile, la nişte cifre periculoase. Într-o încercare de calmare a situaţiei, premierul italian, Silvio Berlusco- ni, şi-a dat şi el demisia, fiind înlocuit de fostul comisar european Mario Monti. La ora scrierii acestui articol, ziarele vorbesc despre riscul contaminării Franţei. Dobânzile pe care Franţa trebuie să le plătească pentru împrumuturi au crescut şi ele şi e posibil ca Franţa să piardă, la începutul anului viitor, cotaţia AAA, pe care i-o acordă agenţiile de rating.
Ce observăm? Dincolo de problemele reale pe care le cauzează aşa-numitele “datorii suverane” ale statelor (multe state europene au datorii mari, iar creşterea economică mică pune în pericol plata lor), politicul pierde teren în faţa finanţelor. O decizie luată de o agen- ţie de rating poate accelera degradarea situaţiei dintr-o ţară. Atât în Grecia, cât şi în Italia, doi prim miniştri-oameni politici au fost înlocuiţi de doi prim miniştri-tehnocraţi. De la începutul crizei, clasa politică nu poate sau nu ştie să reacţioneze adecvat.
Soluţia zilei în Europa pare una singură: austeritatea, indiferent de cine se află la putere: stânga sau dreapta. În Grecia, PASOK (de stânga) a trebuit să ia cele mai dure măsuri de austeritate pe care le-a cunoscut această ţară. La fel se întâmplă şi în Spania. Sunt destule voci care spun că austeritatea nu va rezolva problemele, pentru că înseamnă tăierea consumului. Iar fără consum e greu să relansezi economiile. Şomajul mare şi creşterea economică mică ar fi adevăratele probleme ale Europei şi nici una nu poate fi rezolvată prin austeritate. Dar, pe de altă parte, fără măsuri de austeritate în economii supra-îndatorate, cum faci să reduci cheltuielile? Europa pare deci prinsă într-un cerc vicios din care nu ştim deocamdată cum va ieşi. S-ar putea să iasă bine, adică Europa să fie mai unită, mai solidară, mai articulată. S-ar putea să iasă şi prost, adică zona euro să explodeze, ceea ce, fără îndoială, ar însemna sfârşitul Uniunii Europene.
Unde se află România în acest tablou? După ce a fost primul stat care a luat măsuri de austeritate brutale (cu tăieri de salarii de 25 %), România părea că începe să îşi revină uşor, în primul rând graţie exporturilor. Criza din Europa afectează însă serios şi România, ale cărei perspective de creştere pentru 2012 au fost revizuite în scădere. Proiectul de buget pentru 2012 nu e deloc generos, iar ambiţia de a reduce deficitul bugetar de la 4,4% în 2011 la 1,9% în 2012 şi la 0% în 2013 înseamnă chingi şi mai mari pentru cheltuielile publice.
Preşedintele român a devenit, în ultimele luni, unul dintre cei mai federalişti lideri europeni, el pronunţându-se în mai multe rânduri pentru necesitatea creării “Statelor Unite ale Europei”. Deşi nu era obligată, România a semnat acum câteva luni pactul Euro Plus, care înseamnă o coordonare economică şi fiscală între statele semnatare, dar şi constrângeri bugetare. Recent, şeful statului român a reafirmat că Bucureştiul îşi menţine obiectivul de a intra în zona Euro, în 2015. Prin toate aceste acţiuni, România se înscrie în rândul ţărilor care vor mai multă integrare, mai multă Europă. Din păcate, aceste hotărâri importante pentru viitorul ţării se iau fără dezbateri în societate, fără discuţii politice, într-o atmosferă de gălăgie, întreţinută de evenimente minore. Oricum, toate deciziile despre care vorbim vor conta numai dacă Europa va reuşi să treacă de criza puternică pe care o traversează acum.
