Vizele pentru Canada, între raţiune şi sentimente

Sunteti sau nu de acord cu ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care vin în Canada?

Iniţiativa aceasta de a pune faţă în faţă două opinii diferite privind o problemă atât de delicată precum ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care doresc să viziteze Canada îi apar­ţine ziaristului Mihai Claudiu Cristea, cunoscut cititorilor noştri de pe vremea când semna în Pagini Româneşti.

Stabilit iniţial la Montréal, ca mare parte a românilor care imigrează în pro­vincia Québec, Mihai s-a mutat, câţiva ani mai târziu, în oraşul Québec, unde a fondat, pe rând, o publicaţie în limba română, Reper Românesc, iar apoi Les Immigrants de la Capitale, singura publicaţie în limba franceză care se adresează comunităţilor de imigranţi din oraşul Québec.

Ideea comentariilor de faţă a apărut la aflarea veştii că trei eurodeputaţi au trimis o scrisoare premierului Harper, prin care îi cer ridicarea vizelor pentru cetăţenii ro­mâni, bulgari şi cehi. Cum reacţia noastră a fost complet diferită, Mihai a propus atunci să scriem fiecare câte un text prin care să ne argumentăm opiniile. Aşa s-au născut comentariile de mai jos.

Înainte de a vă lăsa să vedeţi care sunt argumentele noastre în favoarea ridicării, respectiv menţinerii obligativităţii vizelor, trebuie să mai spun doar că niciunul dintre noi nu a văzut textul celuilalt până în momentul tipăririi lui în ziar, tocmai pentru ca argumentaţia să nu fie influenţată de poziţia celuilalt.

Ne-am bazat amândoi pe informa­ţiile şi experienţele culese sau trăite în mod direct. Vă invit şi pe dumneavoastră, cititorii Paginilor Româneşti, să vă exprimaţi, pe site-ul nostru, un punct de vedere în această problemă şi, de asemenea, să votaţi în sondajul deschis la aceeaşi adresă www.paginiromanesti.ca

George Sava – DA pentru facilitarea obţinerii vizelor, NU pentru desfiinţarea lor

Mihai Claudiu Cristea – De ce vreau abolirea vizelor canadiene pentru români

  • LL

    Am citit in presa subiectul. Interesant…
    As vrea sa inteleg avantajele ridicarii vizelor.
    Ce ar castiga Canada prin aceasta. Sau, daca ar mentine vizele, ce ar avea de pierdut?
    Va avea turismul canadian ceva avantaje? Civilizatia canadiana va fi pozitiv influentata?

    Europarlamentarul roman, este reprezentantul unui partid care a castigat alegerile prin votul cetatenilor romani de nationalitate romana care locuiesc in Canada.
    Acesti oameni sunt singurii care pot demonstra ca romanii sunt oameni muncitori si decenti.
    Colocatarii nostri din patria mama, rromii incearca cu disperare sa intre pe noi piete, neatinse inca de mafia lor si cumpara pe orisicine, chiar si europarlamentari…pentru ca altfel nu pot explica motivele europarlamentarului…alegatorii sai traiesc la limita saraciei si nu au posibilitatea de a merge nici macar pana la Roma iar dumnealui viseaza ca ei trebuie sa fie ajutati sa atinga America…
    Aici este paradoxul, ca acest om nu reprezinta in fapt alegatorii sai si Romania in general, care n-ar avea nimic de castigat din ridicarea vizelor dar favorizeara gruparile mafiote rrome care traiesc din exploatarea umana (a propriilor copii, a femeilor si a defavorizatilor).
    Persoanele care isi permit sa vina pana aici nu au nicio problema in obtinerea vizelor turistice…

    Asadar, pe cine favorizeaza ridicarea vizelor?
    Cu siguranta stim pe cine ar defavoriza: pe acei 300.000 de romani, de nationalitate romana, selectati dupa criterii severe si care muncesc in conditii de imigranti, cu salarii de imigranti si care ar avea inca o bariera psihologica de trecut in cautarea unui loc de munca: stigmatul de a fi roman.

    Si eu iubesc Romania, noi toti iubim Romania…dar inainte de toate ar trebui sa iubim POPORUL ROMAN…daca tot ne place sa ne numim ROMANI.  

  • Mirimih1

    Stimati domni
    Raspund invitatiei dumneavoastra de a comenta articolul’’Vizele pentru Canada intre ratiune si sentiment’’.
    Citind cele doua pozitii in familia noastra s-a pornit furtuna- sotul meu se intreba de ce dnul Cristea nu se intoarce in Romania daca nu se va simtii niciodata canadian, iar eu ii plingeam neputinta de a fii fericit nici aici- alegerea dumnealui- nici acolo (altfel de ce mai sta pe ginduri).
    Cit despre mentinerea vizelor- nici un dezacord aici- amindoi suntem pentru.
     
    Canada este singurul loc in lumea aceasta in care noi romaníi mai suntem bine vazuti ca si comunitate nu doar ca indivizi. Ex. Dupa ce am plecat de la firma la care am lucrat doar 6 ani , patronul a angajat doua romance pentru ca are incredere in calificarea, profesionalismul si onestitatea romanilor.  Unde altundeva in lume un emigrant (nu neaparat roman) mai are sanse egale cu autohtonii de a promova?
    Inteleg si argumentul d-nului Cristea ca prin mentinerea vizelor impiedicam si persoanele oneste de a vizita tara. Si credeti-ma suntem direct vizati- de doi ani am depus cerere de parenaj  pentru parintii mei si dosarul nostru este departe de a fii macar luat in considerare astfel incit parintii mei fac ‘’naveta’’ citeva luni aici, citeva luni inapoi in tara. Ideea facilitarii vizelor este salutara , dar sa fim cinstiti , ptr omul de rind doar plata asigurarii pe toata perioada sederii este, in cel mai bun caz, usturatoare.
     
    Dar de aici si pina la spune ca romii nu vor venii ptr ca biletul e scump- ma faceti sa rid- ce inseamna 500-700$-  ptr un pungas care face asta la timp plin? Si cum sa nu fie Canada paradis pentru acest gen de indivizi cind aici te crede oricine , orice i-ai spune incepind cu interviurile pentru job si terminind cu guvernul si faimoasele lui declaraii ‘’pe incredere’’ . Sigur pina la proba contrarie , dar pina la proba contrarie multe rele se pot intimpla…
    Cit despre ‘’vederea pe viu’’ inainte de emigrare- opinia mea este ca nu poti ‘’incerca  emigrarea cu degetul’’ daca e calda emigrezi daca nu mai stai. Dupa mine emigrarea este ceva ce se traieste foarte personal si depinde doar de tine insuti sa fii un dezradacinat peste tot sau sa fii acasa oriunde. De tine si de ceea ce te impinge din spate ca sa pleci.
    Iar faptul ca Romania are Carrefour-uri mai grozave decit Canada (daca si asta e un criteriu de masurare a valorilor)  citi insa din locuitorii Romaniei si le pot permite?
     
    Nu mi-o luati in nume de rau si noi tot romani suntem si nu ne e indiferent ce se intimpla in tara si cum am spus mai inainte suntem direct vizati de aceste noi propuneri de legiferari, dar ma stringe in spate doar gandul ca si romanii din Canada ar putea fii la fel vazuti ca cei din Italia sau Portugalia sau Spania.
     
    Multumim pentru articol si pentru invitatia la comentariu.
    Mirela Mihaescu