Televizorul şi Facebook dăunează grav Sănătăţii

Românii au protestat împotriva desfiinţării SMURD deşi nimeni nu a propus asta. Foto: B1TV

România ar fi trebuit, la această oră, să dezbată un pro­iect de lege pri­vind reforma sistemului sanitar. Vorbim de acel sistem sanitar a cărui neputinţă a făcut înconjurul lumii, prin filmul Moartea domnului Lăză­res­cu, realizat de Cristi Puiu.

În loc de asta, România dez­bate acum despre ieşirea dintr-o presupusă dictatură şi protestează împotriva desfiin­ţă­rii unui serviciu de ur­gen­ţă (SMURD) care nu a fost niciodată propus pentru desfiinţare. În continuare, în România mor 60.000 de persoane în fiecare an (populaţia unui oraş ca Giurgiu sau Slobozia), nu pentru că n-ar mai putea fi salvate ci din cauza disfuncţionalităţilor sistemului de sănătate.

Anatomia unui proiect eşuat

În 2008, o comisie prezidenţială alcă­tuită din specia­lişti în domeniul medical (inclusiv preşedintele Cole­giu­lui Medicilor) publica un raport despre sistemul sani­tar din România şi propu­nea reformarea acestuia. Raportul nu a fost contestat de nimeni.

O altă comisie prezidenţială, formată tot din specia­­lişti, a lucrat patru ani la un nou proiect de lege a Sănă­tă­ţii. La sfârşitul anului 2011, acest proiect a fost  trimis spre dezbatere. Să subliniem, pentru claritate: proiectul a fost trimis spre dezbatere publică. Nu votat, nici măcar trimis în Parlament, ci spre dezbatere publică.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănă­tăţii, iese public şi critică proiectul pentru singurul motiv că introduce posibilitatea apariţiei unui sistem privat de ur­genţă (ambulanţe, descarcerare). El crede că acest lucru va conduce la diminuarea calităţii medicinei de urgenţă. Preşedintele Băsescu îl acuză pe Arafat de atitudini stân­giste şi îi sugerează să demisioneze, ceea ce acesta şi face. De notat: Arafat nu demisioneaza din fruntea SMURD (organism căruia el i-a pus bazele), ci din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, o funcţie politică în care fusese numit (şi în care, de altfel, s-a şi întors, între timp).

De aici începe campania de manipulare, lansată de opoziţie, prin televiziuni şi Facebook: Băsescu vrea să desfiinţeze SMURD. Ro­mâ­nii ies în stradă pentru a pro­testa. Cele 80 de pagini ale proiectului de lege (pe care-l puteţi citi integral pe site-ul ziarului nostru) nu menţio­nea­ză nicăieri privatizarea sau desfiinţarea sa. În urma protestelor, proiectul de lege este retras din dezba­tere.

Un sistem muribund

Potrivit iniţiatorilor proiectului de lege, măsurile de reformă urmau a fi implementate treptat: o parte – în primele 12 luni, o altă parte – în 3-7 ani. Era vorba, deci, de un proces de durată. Nimeni nu a mai găsit de cuviinţă să spună asta în presa românească.

La sfârşitul anului trecut, aceeaşi presă publica însă altceva: în decembrie 2011 se dădeau publicităţii rezultatele unui studiu internaţional (realizat de IRIS Network), care măsura gradul de mulţu­mire faţă de sistemul de sănătate. Potrivit datelor respective, doar 6% dintre români s-au declarat mulţumiţi de sistemul de sănătate din ţară – un nivel apropiat de cel înregistrat în Egipt, Columbia şi Ucraina. 58% dintre români erau de părere că problemele sunt cauzate de mana­gementul defectuos (management asi­gurat, în prezent, de stat), iar 42% apuneau că de vină e lipsa de fonduri din Sănătate.

Un simpozion organizat, tot la sfâr­şitul anului trecut, de către Ziarul financiar arată mai clar cauzele crizei din sănă­tate: printre altele, e vorba şi de populismul gu­vernelor anterioare, care au scăzut contribuţiile românilor la sistemul de să­nă­tate. De la 14% în 2001, ele au ajuns la 10,7% în prezent. Fondul CNAS a pierdut 30% în urma acestor măsuri. Din totalul de 20 de milioane de români aflaţi în evidenţa CNAS, mai bine de jumătate (11 milioane) nu plătesc asigurări de sănătate, pe motive de vârstă (copiii) sau pe motive sociale (şomaj, venituri scăzute etc).

Dezbaterea care nu s-a mai făcut

Era proiectul de lege retras din dezba­tere unul perfect? Mai mult ca sigur că nu. Era el mai bun decât cel actual? Probabil că da. Dar asta trebuia discutat. Dincolo de apariţia ambulanţelor private, proiectul conţinea idei care meritau ana­-lizate. Iată câteva dintre acestea:

- în loc de CNAS, ar fi apărut pe piaţă 10 case de asigurări private. Românii puteau să aleagă una dintre acestea şi să o schimbe o dată pe an. Casele, deşi private, nu aveau voie să refuze pacien­ţi, indiferent de istoricul medical al acestora;

- contribuţiile la sistem rămâneau aceleaşi: 5,2% pentru angajatori şi 5,5% pentru angajaţi;

- trebuia asigurat un pachet de servicii de bază (fără ca legea să precizeze care erau ele);

- pensionarii cu pensii de până în 740 de lei urmau să fie scutiţi de plata asigu­ră­rilor. La fel şi persoanele aflate pe ajutor de şomaj, copiii, elevii şi studenţii, mame­le aflate în concediu pre şi post-natal.

- persoanele fără niciun fel de asigurare urmau să beneficieze de serviciile de urgenţă, de vaccinare, de planificare familială şi de urmărirea sarcinii.

Acum, putem discuta dacă Româ­nia este sau nu pregătită pentru a intra în era privatului în sănătate. Pu­tem discuta dacă guvernul şi pre­şedin­ţia au prezentat bine proiectul pentru opinia publică. Putem înţelege că, fără un pachet de bază bine definit, românii nu pot vedea meritele unui astfel de proiect. Putem fi de părere că pragul de 740 de lei în cazul pensionarilor este prea mic sau prea mare.

Acestea sunt discuţii pe care ro­mânii ar fi putut şi ar fi trebuit să le aibă. La ce s-a ajuns? La proteste ge­-nerale împotriva lui Traian Băsescu, ba chiar la discuţii despre supremaţia poporului român, despre legali­zarea marijuanei sau a torţelor pe stadioane.

Teamă mi-e că, dacă nu ajungem la schimbările care sunt cu adevărat necesare, poporul român va fi un domn Lăzărescu plimbat din spital în spital, până când, obosit, va muri.