Vă propun numai să vă gândiţi că, în 2004, Adrian Năstase ar fi câştigat alegerile în faţa lui Băsescu. Actualul deţinut de lux al Penitenciarului Rahova s-ar fi instalat confortabil în scaunul de la Cotroceni. Iar toată gaşca lui din spate ar fi căpuşat România, până o lăsa fără sânge. Sunt sigur că Năstase se uita în oglindă şi se vedea de trei ori mai mare decât în realitate. Nu aveţi idee: în postura de preşedinte al României, statura lui ar fi eclipsat Bucegii. I-au mai lipsit câteva voturi, cele ale noastre din diaspora, pentru a-şi împlini visul.
În momentul în care Năstase se pregătea să-şi pună coroana, presa era sugrumată de PSD şi părea că nimic nu ne mai scăpa de bolşevici. Nu-mi place cuvântul, dar nu am găsit unul mai expresiv. În acea atmosferă în care rezultatul părea pecetluit, a apărut nebunul de Băsescu, care le-a luat de la nas totul. Mă întreb dacă exista în România un alt om care să-i poată învinge aproape de unul singur. Nu cred.
După câţiva ani de mandat, mi s-a părut că Băsescu exagerează, că este prea pus pe harţă, că visează moguli de dimineaţă până seara. Am observat că societatea românească s-a manelizat, pur şi simplu, de parcă oamenii s-ar fi tembelizat şi i-am pus şi asta în cârcă (arhiva ziarului stă mărturie). Nu înţelegeam de ce nu-şi văd naibii de treabă românii şi se tot ceartă la televizor.
După ce l-a înjurat ani de zile pe fotbalistul Cămătaru, pe care îl numea mălai-mare, scriitorul Fănuş Neagu a scris un articol cu titlul “Iartă-mă, Rodioane”. Nea Fănuş a recunoscut că a greşit.
Nu-mi place s-o recunosc, dar, când văd ce se întâmplă acum în România, realizez că, oricâte greşeli a făcut, Băsescu este un om cu coloană faţă de hoarda bezmetică a cuplului Ponta-Antonescu. Realizez numai acum, când citesc Jurnalul Naţional şi relatări despre emisiunile Antenelor, că Băsescu are dreptate. Voiculescu este un nemernic, pe care trebuie să-l tratezi ca atare.
Nu-mi vine să cred că ziarişti ajunşi la apusul vieţii pot produce atâtea porcării pe hârtie numai pentru a-şi servi stăpânul Voiculescu. Un asemenea nivel de ticăloşie nu am întâlnit niciodată din 1990, de când fac ziaristică. Îmi este mie ruşine de ruşinea lor. Am văzut articole la comandă, am văzut campanii mediatice cu scopuri precise, dar acestea erau produse cu fineţe jurnalistică, cu ar- gumente. Acum văd în trustul lui Voiculescu bâte în loc de pixuri.
Pe de altă parte, în presa liberă se spun multe lucruri pe nume, dar şi scapă lucruri esenţiale. Cum ar fi o idee pusă în circulaţie de Cristian Tudor Popescu, şi anume că, în haosul din ţară, numai poporul, prin referendum, poate să decidă. În acest sens, Băsescu ar trebui să învingă ca să aibă credibilitate ca preşedinte. Este o eroare a lui Popescu şi a altora.
Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este un eveniment excepţional, nu este un scrutin obişnuit. Băsescu este preşedinte pentru că l-au votat peste 5 milioane de români şi l-au votat pentru un mandat întreg. Băsescu a spus multe prostii, s-a comportat marinăreşte câteodată, dar nu a făcut nicio faptă gravă, pentru a i se întrerupe mandatul. Suspendarea lui este rezultatul unei manevre murdare a Parlamentului.
Vreau să spun că acea condiţie a participării la vot a cel puţin 50% plus unu din alegători, pentru a se valida referendumul, este una cât se poate de normală. Nu Băsescu are de demonstrat ceva, ci cei care îl vor afară şi care, chipurile, au mandatul poporului. Ca să validezi suspendarea unui preşedinte trebuie neapărat ca poporul să fie atât de determinat încât să se prezinte la vot în masă şi să voteze împotriva lui Băsescu. Dacă poporul nu iese din casă, este limpede că manevra parlamentară nu are susţinere populară.
Aici greşesc rău unii analişti care spun, simplist, hai să vedem acum câţi alegători mai are Traian Băsescu. Este o inepţie total antidemocratică. După acest principiu, este nerelevant să mai alegem un preşedinte, dacă el va trebui să se prezinte în faţa poporului ori de câte ori o camarilă deranjată de el are chef.
