A doua Apocalipsă

În vara nebună a acestui an, s-a spus de multe ori că demo­craţiei şi statului de drept din România le-a trecut glonţul pe lângă ureche. Că, în urma confruntării aberante care i-a opus lui Traian Băsescu şi aliaţilor săi – tradiţionali sau conjuncturali – o imensă forţă, îmbătrînită în nă­ra­vuri comunisto-securiste, a lipsit foarte puţin pentru ca derapajul anti-democratic să fie catastrofal.

După demiterea ratată a preşedintelui Băsescu au fost mulţi oameni care au răsuflat uşuraţi. În realitate, motive pentru a fi liniştiţi nu sunt nici acum, când mai sunt puţine săptămâni până să aflăm cum va arăta configuraţia parlamentară, în urma alegerilor din 9 decembrie.

Adevărul este că, în acest moment de dinaintea celei de-a doua mari bătălii politice a anului (din multe puncte de vedere, mai relevantă decât alegerile locale), datele care se află pe masa jocului politic sunt şi mai deprimante decât în urmă cu câteva luni.

Simplificând puţin lucrurile, la finele lui 2012, scena politică românească este împărţită între două mari blocuri politice. Unul e dominant, Uniunea Social Liberală (USL), cu o agendă poli­tică dubioasă şi cu opţiuni publice care pun în pericol viitorul democratic al României; al doilea, Alianţa România Dreaptă (ARD), minoritar şi derutat, cu un potenţial de creştere electorală minim.

Lângă USL şi ARD stau, pe poziţii mobile şi relativ uşor negociabile, UDMR şi partidul populist-extremist condus de Dan Diacones­cu. Lângă ARD, dar nu suprapus cum s-a în­tâmplat până acum, având o agendă mai clară şi, ceea ce nu pare să priso­sească ARD, o viziune pe termen mediu şi lung despre România, stă preşedintele Traian Băsescu.

Mai sunt, indirect, în jocul politic (indirect fiindcă acţiunile lor dau inputuri câmpului politic) sistemul de justiţie – cu o recoltă de penali deja impresionantă pentru 2012 –, precum şi serviciile secrete, a căror influenţă e greu de anticipat şi de evaluat acum.

Peisajul e întregit, evident, de mass-media, care prestează apăsat politic. Aici, USL domină copios spaţiul de joc, având în buzunar principalele televiziuni de ştiri particulare – în fapt, prelungiri ale partidelor politice şi ale brokerilor de putere din spatele acestora -, precum şi televiziunea publică, umilită şi dresată în urma unui rapid şi eficient asalt uselist.

În decembrie, după consu­marea votului, e realist aşadar să nu avem aşteptări spectaculoase. Faţă de momentele electorale din vară (alegerile locale şi referendumul pentru demiterea preşedintelui), principalul bloc politic şi-a menţinut forţa, în ciuda faptelor pe care actorii politici ai USL le-au contabilizat deja.

Cu o cotă bună la start, cu o presă în majoritate închiriată, cu un control important asupra resurselor şi regiunilor, USL este câştigătorul cert al viitoarelor alegeri parlamentare. Pe lângă forţa foarte mare a acestui mamut politic, e de adăugat, în chip de explicaţie pentru un deznodământ previzibil, şi jocul electoral, în cel mai bun caz mediocru, prestat de o alianţă de centru-dreapta (ARD) care nu găseşte un ritm firesc de campanie, un pachet electoral percutant şi care face greşeli ce par, la prima vedere, i­nexplicabile pentru actori politici ce au, totuşi, destulă experienţă în confruntările electorale.

Indiferent ce scoruri vor obţine actanţii politici la viitoarele alegeri – scoruri care, în scenarii pesimiste, pot provoca grave de­rapaje antidemocratice – România va traversa, în lunile care urmează, o a doua Apocalipsă generată de liderii săi politici, în anul în care diverşi prooroci de mucava prevestesc sfârşitul lumii.

Chiar dacă anul acesta avem centenar Caragiale şi chiar dacă şi apocalipsele pot fi îngropate în mici şi bere, ceea ce se întâmplă acum în România din punct de vedere politic va lăsa urme pentru mulţi ani de acum înainte. Cel mai probabil, urme urâte…