O poveste aparte este aceea a cafelei “India Monsooned Malabar”. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, iată faptele: erau necesare şase luni pentru a aduce cafea din India în Europa. Această călătorie lungă, în condiţii de umezeală ridicată, afecta boabele de cafea verde. Culoarea lor se schimba dintr-un verde închis într-un galben auriu, iar faptul că erau supuse acţiunii musonului le dădea un parfum unic.
După deschiderea Canalului Suez, durata drumului din India în Europa a fost redusă considerabil. Cafeaua nu mai era supusă transformărilor de dinainte, iar consumatorilor le lipsea acel ingredient unic, care făcea gustul cafelei aparte.
Pentru a remedia acest lucru, producătorii din India au început să culeagă recolta de cafea în sezonul musonului (mai-iunie). Apoi, cafeaua era împrăştiată în depozite şi întoarsă periodic, pentru a se asigura că a fost expusă complet umezelii cauzate de sezonul musonic. După aceea, cafeaua era ambalată în saci şi depozitată pe rafturi, în aşa fel încât vânturile musonice să continue transformarea. Se repeta operaţia timp de două luni. Odată ce se obţinea culoarea galben-aurie, cafeaua se sorta manual, pentru a fi îndepărtate boabele indezirabile, şi se reambala în saci pentru a fi exportată.
În Anglia secolului al XVII-lea, cafenelele aflate în apropierea bursei, tribunalului, poştei sau vămii atrăgeau o clientelă numeroasă, deoarece aici puteau fi auzite ultimele noutăţi sau zvonuri, într-o epocă în care nici curieratul şi nici presa nu erau încă bine organizate.
În 1675, regele Charles al II-lea avea să ordone însă închiderea cafenelelor, pe motiv că ele ar fi fost la originea multor zvonuri scandaloase despre rege sau miniştrii săi. Decizia a provocat o reacţie atât de violentă a populaţiei încât guvernul a revenit asupra acestei legi foarte impopulare. 11 zile mai târziu (un adevărat record în acele vremuri), Charles al II-lea a publicat un nou edict, permiţând redeschiderea cafenelelor.
Cu toate acestea, cafenelele erau supravegheate îndeaproape, iar autorii unor articole tendenţioase sau defăimătoare scrise în incinta lor aveau să fie urmăriţi în justiţie. Tot în această perioadă, mai mulţi proprietari de cafenele au fost arestaţi pentru difuzarea de ştiri false.
Honoré de Balzac, în Patologia vieţii sociale, descrie o experienţă bizară care ar fi avut loc în Anglia. Trei condamnaţi la moarte prin spânzurare acceptă să se supună unui experiment: să trăiască, exclusiv, unul cu ciocolată, altul cu cafea şi altul cu ceai. Aşadar, fără niciun alt aliment sau alte lichide.
Rezultatul a fost cel puţin surprinzător:
– cel care a trăit doar cu ciocolată a murit după 8 luni;
– cel care a trăit doar cu cafea a murit după 2 ani;
– cel care a trăit doar cu ceai a murit după 3 ani.
În 1927, cafeneaua Reggio din New York a pus în funcţiune prima maşină espresso din oraş. Adevărată piesă de muzeu, ea este şi azi în funcţiune, în acest local celebru, frecventat, de-a lungul vremii, de o mulţime de nume sonore: Elvis Presley, Bob Dylan, Jack Kerouac, Joseph Brodsky etc.
În 1946, la Roma se utilizează pentru prima dată vaporii de apă produşi de maşinile espresso pentru a încălzi laptele ce va fi adăugat ulterior la cafeaua espresso. Noua băutura va fi botezată cappuccino, deoarece culoarea sa este asemănătoare sutanelor purtate de călugării capucini.
