Internetul şi cartea – doi fraţi inamici

Dezvoltarea exponenţială a Internetului, începută în anii ‘90, a dat naştere unei teme de reflecţie în legătură cu destinul cărţii tradiţionale. Astăzi, după mai bine de douăzeci de ani de experienţă web, reflecţia încă nu s-a încheiat şi există două curente de gândire. Unii cred că ameliorarea tehnologiilor numerice va face ca volumul tipărit să devină obsolet şi, în cele din urmă, să dispară – aşa cum, de exemplu, s-a întâmplat cu sulurile de papirusuri, înlocuite de codexuri. Cărţile vor deveni documente numerice uşor de stocat, cu sutele,  şi de citit pe ecranul ordinatorului sau pe tablete şi nimeni nu va mai avea nevoie de biblioteci. Odată cu cărţile tradiţio­­nale, susţine un cercetător partizan al numericului, Lorenzo Soccavo (într-un interviu acordat în 2012 revistei electro­­­­­-nice La règle du jeu), va dispărea şi o întreagă cultură a lecturii pe suport de hârtie, cu tabieturile, ritualurile şi practicile sale. Pentru generaţiile actuale, e greu de imaginat o asemenea transformare, dar pentru generaţiile viitoare nu va fi o pierdere traumatizantă.

Este posibil ca Lorenzo Soccavo să aibă dreptate. Oricum, procesul se va rea­liza treptat şi, în definitiv, istoria culturii este istoria unor valori, tehnici, tehnologii  şi practici care se pierd şi a altora care le înlocuiesc. Generaţiile noi care folosesc ordinatorul şi tableta – tactilă sau de lectură – din fragedă copilărie nu vor avea nicio nostalgie pentru ceea ce reprezenta cartea în lumea mirifică a bibliotecilor  unor Émile Faguet, Jorge Luis Borges sau Alberto Manguel.

Dispariţia cărţii imprimate pe hârtie este, pentru Lorenzo Soccavo, inelucta­bilă. Tipa­rul va funcţiona încă mult timp pentru incunabule şi manuscri­se, dar producerea de cărţi noi va opta, inevitabil, către edita­rea numeri­că. Aşadar, destinul cărţilor pe hârtie va repeta destinul incu­nabulelor după apariţia tipo­grafiei lui Gutenberg: vor circula încă, dar vor deveni tot mai rare. Potrivit lui Soccavo, dezavantajul principal al cărţii tipărite ţine de convi­-vialitate: “Astăzi, simplul fapt că textul tipărit nu este hypertext, că punând degetul pe un cuvânt nu obţinem definiţia lui, traducerea etc. îl descalifică”.

Experienţa lecturii în solitudine va deveni o experienţă socială de comunicare şi interdependenţă. “Aceasta produce o profundă reevaluare a medierii din partea  formatorilor tradiţionali (părinţi, profesori, bibliotecari, librari, critici şi intelectuali. /…/ Lumea noastră literară şi intelectuală contemporană va fi profund  remodelată.”

Curentul opus este animat de editori, librari, scriitori, cititori etc., care se revoltă contra pretenţiilor numericului de a înlocui cartea pe hârtie şi susţin că aceasta nu este nicidecum condamnată să dispară. Punctele lor de vedere sunt extrem de variate, de la cele economice şi legislative, până la cele filosofice. Trebuie făcută distincţia între cărţile electronice rezultate prin copierea (adică numerizarea sau, cu alt cuvânt, scanarea) cărţilor tradiţionale  şi cărţile electronice care provin direct din fişiere numerice, realizate cu programe precum word, wordperfect, powerpoint etc.

Industria pe cale de emergenţă a cărţii numerice se află, deocamdată, în stadiul de preluare a unor cărţi din patrimoniul imens al suportului pe hârtie.

Avantajele hypertextului despre care vorbeşte Lorenzo Soccavo sunt contrabalansate de dezavantaje. Astfel, suporturile numerice depind de o sursă de energie electrică şi deci cititorul trebuie să-şi supravegheze autonomia când se află departe de o asemenea sursă. De asemenea, oferta de carte se limitează la titlurile numerizate a căror pondere, în raport cu cele nenumerizate, este încă foarte redusă. E o situaţie ca­re frânează expan­siunea tabletelor de lectură.

Nici materialitatea cărţii nu este un argument total în favoarea tabletei de lectură, aşa cum susţin profeţii erei numerice. Cartea pe hârtie nu este doar un conţinut fixat pe un suport, ci şi un obiect cultural şi social, produs într-un număr care poate varia de la câteva sute la câteva zeci de mii de  exemplare. Durata fiecărui exemplar este indefinită, în funcţie nu doar de calitatea suportului, ci şi de condiţiile de depozitare. El este produsul unei tehnologii esenţial stabile şi de aceea, de exemplu, un volum din prima ediţie a Scrisorilor persane ale lui Montesquieu, apărută la 1721, la Amsterdam, poate fi citit foarte bine şi astăzi, după aproape 300 de ani. Nu e acelaşi lucru cu tehnologia suporturilor şi limbajelor numerice. Acestea s-au schimbat de mai multe ori deja în ultimii douăzeci de ani, aşa încât un text numeric produs în anii ‘90 nu mai poate fi citit astăzi. Umberto Eco, într-o carte apărută recent, de convorbiri cu cineastul Jean-Claude Carrière, N’espérez pas vous débarrasser des livres, spunea că nu a reuşit să recupereze textul original al primei ediţii din romanul său Pendulul lui Foucault, apărut în 1988, tocmai din această cauză

E foarte probabil ca disputa dintre numeric şi tradiţie să sfârşească într-un compromis care să le îngăduie amân­­durora să coexiste. Tendinţa deja există. În Statele Unite, 21% dintre adulţi posedă o tabletă de lectură, iar în Canada, 10% din totalul cărţilor vândute în 2011 au fost cărţi electronice. Probabil că nu se va renunţa niciodată la produce­rea de cărţi pe hârtie, dar ele vor fi apoi numerizate şi puse în vânzare şi pe suport numeric. Acesta are atuurile lui. E mai comod, de exemplu, să-ţi iei cu tine în concediu întreaga bibliotecă personală, depozitată într-o tabletă, şi nu doar o carte sau două.

La urma urmei, Internetul și cartea sunt aidoma a doi frați inamici care, aflați în competiție pentru preeminență în cultura contemporană, nu pot trăi unul fără altul.