Noi, faţă-n faţă cu terorismul

Luni, 15 aprilie, două bombe au fost detonate în Boston, în apro­pie­rea liniei de sosire a cursei de maraton, o cursă care se organizează anual, din 1897. Rezultatul: trei morţi şi 282 de răniţi – mulţi, foarte grav. După o spectaculoasă operaţiune a forţelor de ordine, unul din presupuşii atacatori este ucis, iar fratele său mai mic, arestat. FBI-ul a catalogat atentatul de la Boston, imediat după producerea lui, drept o acţiune teroristă. La puţin timp după Boston, Canada a anunţat dejucarea unui complot tero­-rist, care urmărea deraierea unui tren Via Rail. Potrivit GRC, presupuşii terorişti erau finanţati de elemente Al-Qaida stabilite în Iran. Fără să ne dăm seama, terorismul ne schimbă vieţile mai mult decât credem.

Ce este terorismul?

Pare ciudat să ne punem această în­trebare, dar puţină lume ştie că nu exis­tă, la nivel internaţional, un consens în această privinţă. Nu avem o definiţie clară a terorismului.

Istoric, termenul a fost prima dată folosit cu referire la perioada de teroare (1793-1794) care a urmat declanşării Revo­lu­ţiei franceze. De atunci, semni­ficaţia originală a termenului (violenţe comise de guvern/stat împotriva popu­la­ţiei) s-a deplasat spre cea de violenţe comise de un grup de persoane împotri­va popu­la­ţiei civile. Câştigarea unei mari expu­ne­ri media este unul din sco­-purile te­­roris­mului, pentru că aceasta implică o promovare gratuită a ideilor şi valorilor pe care teroriştii le susţin, promovare care nu ar putea fi obţinută în condiţii normale.

Este greu de presupus ce s-ar în­tâm­pla dacă mass-media nu ar mai acor­da spaţii largi atentatelor teroriste şi dacă ele ar fi mai curând ignorate, aşa cum se întâmplă cu sinuciderile – pe care presa, cel puţin în America de Nord, ezită să le popularizeze. Şi acest lucru nici nu prea este posibil. Interesul publicului faţă de terorism decurge din riscul de a-i cădea victimă. Faţă de sinuci­de­ri, care sunt gesturi izolate, un act de terorism ne expune pe toţi riscului de a deveni victime, din întâmplare.

Ca tot ce e în jurul nostru, şi tero­-rismul s-a globalizat. Înainte, un act terorist era comis de reprezentanţi ai unui grup, care se deplasau în ţara de destinaţie şi atacau. Astfel de acţiuni erau mai uşor de prevenit. Astăzi însă, poţi găsi oameni dispuşi să comită acte teroriste în ţara în care s-au născut, au crescut şi trăiesc.

Deşi actul de la Boston este unul recent, au apărut deja comentarii care interoghează asupra fundamen­telor care au dus la catalogarea acestui act ca fiind unul terorist.

Pe scurt, întrebarea este de ce nu­mim terorism ceea ce s-a întâm­plat la Boston, dar nu şi masacrul de la Colum­bine, din 1999? Şi acesta din urmă a fost comis (şi) cu bombe artizanale.

Atât FBI, cât şi Guvernul SUA au propriile definiţii ale terorismului. Ambele implică acţiuni premeditate, violente şi cu substrat politic. Or, imediat după atentat, autorităţile americane nu ştiau nimic (chiar şi acum situaţia e confuză) despre motivaţiile atacatorilor.

Câtă încredere să avem în Stat?

Oamenii au o reacţie extrem de emo­ţională legată de terorism. În SUA, majoritatea populaţiei vrea acţiuni mai de­cise ale statului şi întreţine un pu­ter­nic sentiment anti-islamic. De altfel, termenul terorism a ajuns să fie atât de sensibil încât agenţii de ştiri precum Reuters şi-au instruit reporterii să evite folosirea cuvântului.

Dar, în ciuda fricii, trebuie spus că un american are mai multe şanse să fie ucis în alte împrejurări decât într-un atac terorist. Ba chiar are mai multe şanse să moară din cauza malariei decât în urma unui acţiuni teroriste.

Din cauza acestei reacţii profund emoţionale, suntem dispuşi să renunţăm la o bună parte din drepturile noastre. Acţiunea de îngrădire a drepturilor ci­vile a început după atentatele din 11 septembrie 2001.

Legea Patriot Act a fost adoptată pe 26 octombrie 2001, drept răspuns la atentatele din septembrie. Una dintre măsurile principale ale legii este posibi­-li­tatea de a desemna pe cineva drept combatant inamic şi combatant ilegal. Aceasta permite autorităţilor să ţină în detenţie, pe o perioadă nedeterminată, fără acuzaţii oficiale, orice persoană bănuită de activităţi teroriste. Legea, care îngrădeşte drepturi fundamentale, trebuia să fie valabilă doar patru ani. Ea a fost prelungită de atunci de două ori: o dată de George W. Bush, în 2006 şi apoi de preşedintele Obama, în 2011. Legea ar urma să expire în 2015, dar, odată cu atentatele de la Boston, o nouă prelungire a ei pare inevitabilă.

Canada are propria lege anti-tero­ristă, lege care imită Patriot Act. Ea a fost adoptată tot în 2001, dar, spre deo­sebire de SUA, nu a fost prelungită în 2007, deşi guvernul conservator, mino­ritar atunci, a cerut acest lucru.

După atentatul de la Boston, premierul Harper a reintrodus această lege pe ordinea de zi. Doar că acum, trecerea ei prin Parlament este o formalitate, conservatorii fiind majoritari.

Legea declară ilegală călătoria în afara Canadei pentru a plănui activităţi teroriste şi conferă autorităţilor posibilitatea de a deţine, timp de trei zile, orice persoană bănuită de terorism, fără nicio acuzaţie oficială.

Partidele de opoziţie susţin că o astfel de lege nu este necesară, în vreme ce guvernul conservator joacă pe cartea celui interesat să-şi protejeze cetăţenii.

Totul pare frumos în realitate, dar ce se întâmplă dacă statul greşeşte? Ce se întâmplă dacă persoana reţinută timp de trei zile şi “terorizată” în interogatorii, unde, să nu fim copii, nimeni nu umblă cu mă­nuşi, este vecinul, o rudă sau chiar noi înşine? Şi dacă această persoană este complet nevinovată?

Fostul comisar pentru protecţia vieţii private, George Radwanski, a fă­cut un raport în care a criticat dur legis­laţia anti-terorism canadiană. El a afir­­mat că protecţia vieţii private a cana­die­nilor este mai ameninţată ca niciodată şi că guvernul foloseşte 11 sep­tembrie ca o scuză pentru a-şi suprave­ghea cetăţenii. La puţin timp după ce şi-a publicat raportul, el a fost forţat să demisione­ze, pentru că ar fi fraudat fondurile avute la dispoziţie. Instanţa a stabilit că Radwanski nu era vinovat de acuzaţiile care i s-au adus. Fostul comisar a susţinut că scandalul fusese montat politic.

Canada, România şi terorismul

Terorismul canadian este legat, cel mai adesea, de Front de libération du Québec (FLQ), celebru pentru răpirea diplomatului britanic James Cross şi asasinarea lui Pierre Laporte, ministrul Muncii, în octombrie 1970. În 2001, FLQ a mai atacat cafenele Second Cup şi restaurante McDonald’s.

Cel mai sângeros act terorist din istoria Canadei rămâne atentatul asupra zborului Air India 182, din 23 iunie 1985, când 329 de persoane au fost ucise, dintre care 268 de canadieni.

Cât priveşte terorismul islamic, în afară de recenta tentativă de atentat contra Via Rail, Canada a mai dejucat un antentat în 2006, la Toronto, când au fost arestate 18 persoane.

În România, cel mai celebru caz de terorism a fost răpirea a trei ziarişti români în Irak, în 2005. Aceştia au fost eliberaţi ulterior. Pu­ţină lume ştie însă că România este deţină­toarea unui trist re­cord: prima deturnare a unui avion civil soldată cu uciderea unei persoane. S-a întâmplat pe 25 iulie 1947.