Designer la feminin

Într-o societate atât de eterogenă cum este cea a Mont­réalului în care trăim, identitatea unei comunităţi etnice este dată nu doar de cele mai marcante persona­lităţi care o compun, dar şi de multitudinea de întreprinderi şi de între­prinză­tori curajoşi care evoluează în cadrul acelei comunităţi. Ce poate fi mai curajos decât plecarea pe cont propriu într-o afacere, când te afli la mii de kilometri distanţă de ţara în care ai crescut? La inerentele dificultăţi generate de limbă, de cutu­mele sociale şi culturale, vin să se adauge cele ale mediului de afaceri, neprietenos prin definiţie.

Cine sunt românii care au ales să-şi trăiască imigraţia la cote duble de risc şi a căror poveste ar putea fi un exemplu în­curajator pentru ceilalţi? În acest număr v-o prezen­tăm pe Felicia Popa, proprietara firmei de imprimerie Hyegrafix. (P. R.)

Designer din întâmplare, canadiancă prin destin şi patroană prin voinţă. Cam aceasta ar fi o definiţie scurtă şi plastică a Feliciei Popa, proprietara firmei Hyegrafix, o companie de imprimerie din Montréal. Detalii (pitoreşti, vă daţi seama) – în cele ce urmează.

Felicia Popa - Hyegrafix
Felicia Popa – Hyegrafix

Proaspăt absolventă a Facultăţii de matematică-informatică din Bucureşti (suntem în 1996), Felicia Popa, origi­nară din Tulcea, face o vizită la socri, în Piatra Neamţ. Aici face cunoştinţă cu un om de afaceri local, care tocmai căuta designeri pentru firma de imprimerie pe care o deţinea. Scurt pe doi, Felicia şi soţul ei, Gabriel Faraon, îşi contramandează sejurul la mare deja programat şi se angajează imediat. Experienţă în design – zero, cunoştinţe în Corel Draw – zero. Cerinţe suplinite însă de entuziasm, creativitate şi, desigur, ca absolvenţi de informatică, de dexteritate în folosirea calculatorului. Rezultatul? Două joburi bune, cu salarii de invidiat, şi o experienţă câştigată, timp de 9 luni, care i-a folosit Feliciei mai mult decât avea să-şi închipuie.

Pentru că, aproape un an mai târziu, plecată la Bucureşti, îşi găseşte un job de designer-grafician la unica (pe atunci) revistă de business în limba engleză, unde, prin muncă şi talent, urcă în ierarhie destul de repede. “Singura frică ce o aveam faţă de meseria pe care mi-o alesesem iniţial (profesoară de matematică), aceea că mă voi plictisi făcând mereu acelaşi lucru, acum, cu noua activitate, nu îşi mai avea temei”, ne mărturiseşte Felicia Popa.

Emigrarea? O altă pagină a destinului. La sfatul unei cunoştinţe, proaspeţii bucureşteni trimit actele pentru emigrare, în mai 1997, mai mult aşa, de curiozitate… Dosarul este procesat însă destul de repede – interviu în noiembrie ’97, control medical în primavara lui ’98), iar în septembrie 1998 familia Faraon – Popa ajunge la Montréal. Aici, alta şansă, Felicia îşi găseşte foarte repede loc la cursurile de francizare, iar la sfârşitul acestora – hop! primul loc de muncă la… imprimeria Hyegrafix. Job de numai o săptămână, urmat de un altul, în acelaşi domeniu, de unde avea să colaboreze cu Hyegrafix timp de ani buni.

Solicitată insistent de patron, acceptă, în 2007, să devină parteneră în firma Hyegrafix, cumpărând la început jumătate din acţiunile firmei (un fel de auto-cadou pe care şi-l face la implinirea a 35 de ani). Mai târziu, în 2009, cumpă­ră integral compania şi, de atunci, o conduce de una singură.

Acestea fiind spuse, să trecem de la povestea cu accente personale la aceea mai “de firmă”, că doar în pagina de faţă prezentăm afaceri româneşti. Deci, ce face Hyegrafix? Imprimă. Orice mate­ria­le, pe orice suport. De la etichete, flutu­raşi şi afişe, până la bannere, broşuri publicitare, reviste, cărţi şi multe altele. Pe ce materiale? Hârtie, carton, plastic, lemn, metal, ba chiar şi canvas – pânză specială pentru picturi şi fotografii, pe care artiştii îşi multiplică lucrările.

Un singur exemplu, dar plastic: o uşă din interiorul firmei, care a fost imprimată efectiv prin scoaterea ei de pe balamale. Bineînţeles, aflându-ne în se­-colul XXI, vorbim de imprimare digitală, pe care Felicia Popa a implementat-o începând cu anul 2007. De atunci continuă să o îmbunătăţească, adăugând an de an echipamente noi şi performante, reuşind astfel să se diversifice şi să satisfacă un număr cât mai mare de clienţi, din domenii diferite de activitate.

“Ceea ce oferă Hyegrafix nu este neapărat cel mai mic preţ pentru unul sau altul din produsele/serviciile noastre, cât un ansamblu de servicii astfel conceput încât clientul poate găsi într-un singur loc toată gama de servicii din domeniu, evitând astfel să meargă în mai multe locuri pentru comenzi complexe. Criza din ultimii ani a afectat şi Hyegrafix, dar am reuşit să rezistăm pe piaţă, inclusiv prin investiţii şi modernizări permanente (ultimul echipament fiind cumpărat în mai 2013 – o presă digitală care a fost efectiv o premieră la Montréal, lansarea mondială făcân­du-se cu numai o lună înainte). Pentru că în IT apar permanent soft-uri noi, e absolut obligatoriu să fii up-to-date, unele dintre ele impunând şi achiziţionarea de utilaje şi maşini noi.

Ne-am diferenţiat, totodată, şi printr-un serviciu rapid şi de calitate. Ne mândrim cu rapiditatea de execuţie a comenzilor: majoritatea job-urilor de print digital sunt livrate în aceeaşi zi, la doar câteva ore de la lansarea comenzii, fără însă a face rabat de la calitate. Dimpotrivă, tot ce producem în materie de print în tipografia noastră este la cele mai înalte standarde de calitate”, ne povesteşte Felicia Popa.

Probabil singurul român proprietar al unei imprimerii din Montréal – nici noi şi nici patroana Hyegrafix nu ştim să   exis­te un altul – Felicia Popa are actualmente 4 angajaţi (excluzându-se pe ea însăşi) în firmă, iar în perioadele mai faste ale activităţii avea 12 sau chiar 15 poziţii pe statul de plată.

[pullquote]
Imprimeria HYEGRAFIX
Proprietar: Felicia Popa
Anul achiziţiei: 2007
Număr de angajaţi: 4
4515 boul. Poirier
St-Laurent, Qc. H4R 2A4
Tel.: 514 337 8787
[email protected]
www.hyegrafix.com
[/pullquote]

O femeie într-o afacere de bărbaţi

Vorbind despre propria afacere, Felicia Popa adoptă un ton de entuziasm ponderat, pentru că a văzut că nici în Canada mediul de afaceri nu este foarte corect. “Dacă ar fi să o iau de la început, nu ştiu dacă aş mai face-o. Am văzut că mediul economic are, parţial, neajunsurile celui din România, eventual la altă scară, dar tot o junglă este, iar dacă eşti corect 100% rezişti cu greu pe piaţă. Este greu către imposibil să accesezi contracte la stat (guvern, primărie etc.) dacă nu ai o cunoştinţă cu putere de influenţă şi decizie la nivelul instituţiilor contractante, iar uneori firmele relativ mici – cum este Hyegrafix – înregis­trează facturi neplătite de la clienţi. Caz în care recuperarea banilor prin intermediul instanţelor comerciale este extrem de dificilă, costisitoare şi de durată. Mai e şi efectul crizei din ultimii ani, care, ca o primă etapă, afectează în special firmele de publicitate şi imprimerie – căci toate companiile îşi ajustează bugetul tăind din cheltuielile non-esenţiale -, dar am reuşit să rezist, achiziţionând permanent progra­mele şi maşinile cele mai moderne şi competitive, şi pot să spun că acum dispunem de utilaje care ne permit să oferim maximum de calitate în domeniul nostru de activitate. În altă ordine de idei, să fii femeie într-un domeniu aproape exclusiv băr­bă­tesc nu este foarte uşor, dar uneori poate avea şi avantaje. Pe jumătate în glumă, să zicem, bărbaţilor nu le vine foarte uşor să negocieze preţuri cu o femeie, pentru a nu fi consideraţi cheap. În orice caz, chiar dacă sunt înconjurată de bărbaţi, încerc să nu uit un îndemn al lui George Călinescu: Poţi fi savantă, poţi fi artistă, dar nu uita că eşti femeie. Nu trece în tabăra bărba­ţilor. Asta mă ajută în fiecare zi să merg mai departe şi să încerc să fiu o femeie întreprinzătoare.

Colaborarea cu românii, eterna întrebare…

“Pe de o parte, domeniul IT este, prin defini­ţie, extrem de anglofon, aşa că nu se pune proble­ma unei simplificări date de folosi­rea limbii ma­ter­ne între clienţii şi prestatorii de servicii români, spune Felicia Popa. Pe de altă parte, mai precizează ea, cea mai mare parte dintre clienţii Hyegrafix sunt companii, şi nu persoane private, din nou un element care face ca na­ţio­nalitatea clien­ţilor să nu fie un factor foarte important”.

Nu este mai puţin adevărat că, în ultima vreme, datorită unor prie­teni români implicaţi în viaţa comunitară, proprie­tara companiei Hyegrafix a luat parte la câ­- te­va activi­tăţi unde a luat legătu­ra cu o serie de reprezentanţi ai comunităţii, care fie i-au deve­nit clienţi (Şcoala Juni­- ­mea Ro­mâ­nă din Mont­réal, Comunitatea Românilor din Monté­régie), fie au ape­lat la servicii de sponso­rizare din partea firmei (de exemplu, pentru concertul lui Ştefan Hruşcă sau Cupa Dracula la fotbal).

De asemenea, câteva biserici româneşti au be­neficiat de impri­merie pe lemn (iconostase), fie în mod gratuit, fie contra unei plăţi simbolice.

“Mi-am montat sisteme de siguranţă cu o firmă românească de profil, după care, aproa­pe împinsă de la spate de proprietarul acesteia, care mi-e prieten, am participat la câteva acti­vităţi organizate de asociaţia românească în care el activează. Aco­lo am cunoscut numeroşi români, dintre care unul mi-a devenit ulterior client – şi încă unul destul de important. Prin intermediul acestor două persoane, pot spu­ne acum că sunt ceva mai implicată în activităţile comunitare româneşti şi nu îmi pare rău”, spune Felicia Popa.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare