Şi a trecut şi Cartianu…Împreună cu colegii săi, Laurenţiu Ciocazanu şi Ovidiu Popică, ziaristul gorjean a stat vreo 10 zile în Montreal, întâlnindu-se de vreo șapte ori cu românii din provincia Quebec şi promovându-şi cărţile- atât cele șase mai vechi, reeditate şi ameliorate, dintre care excelează cartea despre revoluţia din 1989, apoi cea despre Hagi, sau despre suspendarea lui Băsescu din 2012 (Jurnalul unui puci ratat), cât şi cea mai nouă apariţie, „Miracolul din Noiembrie”, despre rolul diasporei la alegerile prezidenţiale din 2014.
Mărturisesc că nu citisem de mult ceva consistent scris de Grigore, în afară de câteva articole răzleţe pe internet. În 1999, când am părăsit România, îl ştiam doar ca un excelent ziarist sportiv. Am descoperit de data asta un scriitor – cronicar, un Grigore Ureche al secolului 21, un om cu o viziune globală asupra unor evenimente aparent neseminificative de zi cu zi, pe care le descrie ba „cu scârbă şi alean” pe alocuri, ba cu umorul său ţărănesc de Gorj, dar totdeauna cu har.
De când am pus mâna pe cărţile sale (cu autograful autorului!), am uitat de tot şi de toate - de muncă, de schimbat uleiul la maşină, de plătit taxele, de dat cu aspiratorul, ba chiar şi de orele normale de somn – şi m-am pus pe un simultan de lectură, ca la şah, contra patru adversari redutabili: Hagi, Cartea cu Puciul, cea cu revoluţia şi cea cu Miracolul. Ce îmi făcuşi, Grigore?
Căci e greu să te apuci de vreo carte a lui Cartianu şi să te opreşti din citit, fie şi numai ca să mergi la toaletă. Darămite de patru odată! Scrise alert, discursiv, unele evenimente fiid relatate„la cald”, în stil de transmisiune directă (Alo, staţi liniştiţi la locurili voastre…), dar şi documentat-beton, cu zeci de stenograme, fotografii istorice, şi relatări ale martorilor oculari, lectura nu mai e lectură, devine transpunere….Deformaţie de ziarist sportiv, ce vreţi….Parcă eşti din nou acolo, cu sufletul la gură: retrăind revoluţia, pe tancuri sau la televizor, urmăreşti certurile lui Ceauşescu cu Gorbaciov, eşti din nou martor indignat şi neputincios la violul în grup asupra Constituţiei României comis de gaşca Ponta – Antonescu – Voiculescu, retrăieşti mobilizarea electrizantă de pe Facebook a românilor din lumea largă care au schimbat pronosticurile alegerilor din noiembrie, şi parcă revezi sub ochii tăi, în direct, golul lui Hagi de la 35 metri cu Columbia.
Incomodă pentru mulţi, cartea despre revoluţia din 1989 nu neagă, aşa cum insinueza unii care au citit-o pe dungă, implicarea sinceră şi autentică a populaţiei în răsturnarea regimului, ci ne trimite mai degrabă spre „the big picture”: Ceauşescu era un dictator anacronic, incomod şi pentru Est şi pentru Vest şi urât de toţi, atât afară cât şi în ţară. A fost totuşi nevoie însă de regia specializată a serviciilor secrete, pentru că românii să îşi învingă frica şi să iasă din casă. Şi asta nu e „teza lui Cartianu” cum au zis unii. Ci este concluzia naturală pe care o tragi analizând documentele oficiale ale vremii.
O menţiune aparte pentru cărticica despre tentativa de lovitură de stat din 2012, alcătuită exclusiv din articolele scrise de autor, la cald, în acea perioadă fierbinte, înainte să se ştie ascorul final” al puciului. Citind-o, am înţeles şi mai bine miza alegerilor prezidenţiale din 2014. Practic, României i-a trecut glonţul pe la ureche! Nu vreau să îmi imaginez ce se petrecea cu România dacă intra 100% pe mâna găştii lui Ponta!
Un singur bemol legat de …legătorie. În exemplarul meu din cartea despre puciul ratat din 2012, probabil datorită vitezei mele de lectură, foile au început să se desprida şi să zboare prin toata casa. Aşa că acum suspendarea lui Băsescu e undeva prin dormitor, referendumul prin sufragerie şi decizia Curţii constituţionale prin baie, depinzând pe unde m-a prins capitolul respectiv. Noroc că foile sunt totuşi numerotate, şi că situaţia asta s-a petrecut numai cu acest volum! Altfel, dacă se apucau foile să zboare la toate cărţile cumpărate, nu aş mai fi ştiut ce a fost mai întâi: puciul, revoluţia sau miracolul din noiembrie…Şi n-aş mai fi înţeles dacă Hagi a marcat golul cu Argentina din pasa lui Ilie Dumitrescu sau a lui Crin Antonescu!
Şi am mai rămas cu ceva de la Cartianu, în afară de nopţile nedormite şi autografele de pe cărţi. Am înţeles că cine vrea să ajungă vreodată scriitor sau ziarist bun, pe lângă talent, trebuie să aibă şi curajul … de a scrie. Zilnic şi punând suflet. Fără frică de ce vor spune alţii şi fără frică de criticul interior, pe care îl cărăm cu toţii în cârcă. Merci, coane Grigore!
