Am picat în Grecia exact în momentul în care premierul Tsipras anunța referendumul. Nu știu alții cum sunt dar eu și familia am iubit Grecia de la prima vizită, și asta se întâmpla acum 15 ani. N-am văzut niciodată o țară – și am văzut multe – cu un echilibru atât fermecător între rustic și modern, între tradiții și viața secolului 21. O frumusețe de țară, o pădure de măslini cocoțată pe dealuri care plonjează în mare. Mai adăugăm și faptul că această țară este locuită de niște oameni care zâmbesc natural iar familiile lor au rămas așa cum au fost întotdeauna, unite. Afacerile majorității grecilor sunt mici, fie că este vorba de restaurante sau hoteluri. Întotdeauna sunt trei generații care lucrează împreună și amănuntul acesta îmi da certitudinea că grecii nu se vor scufunda niciodată. Acum vreo trei, patru ani am scris un articol al cărui titlu era: UE, jos mâna de pe Grecia!
Tot ce-am zis mai sus este un avertisment, obiectivitatea mea legată de Grecia este limitată.
Grecia este acum breaking news în toată media mondială, prezentată ca oaia neagră a Uniunii Europene. O țară care a belferit pe pensii și salarii de stat ca-n Germania dar cu o poftă de muncă ca-n România. Iar tot acest dezmăț financiar a fost făcut pe banii creditorilor internaționali.
Acest mod oficial de a privi Grecia aparține Occidentului, creditorilor și o parte a opiniei publice mondiale care ascultă cuminte varianta propagandistică.
Este evident că variantă dragă creditorilor este ușor de crezut. Grecia a luat credite și trebuie să le dea înapoi. Aici este o problemă nerezolvabilă. Grecii nu au luat credite prin voința lor, ci politicienii au luat credite în numele populației. Ca și aderarea la moneda unică. Orice grec simplu care este legat de turism cu care vorbești îți va spune că nu aveau nevoie de UE.
Aș spune că Grecia are două părți distincte: partea turistică în care sunt implicați cei mai mulți și partea birocratică, a funcționarilor. În lipsa oricărei organizări statale, partea turistică ar merge de la sine. Cealaltă este dependentă de stat. Cea mai vizibilă consecință a intrării în UE a fost, pentru toate statele, libera circulație a mărfurilor fără taxe vamale. Grecii nu exportă decât măsline și ulei de măsline. Dar importă totul din Germania, Franța și restul marilor Europei. Deci anularea taxelor vamale n-a adus Greciei nimic, doar minusuri în buget. Importând totul, trebuie să faci credite și astfel bulgărele de datorii s-a tot mărit.
O mare parte a finanțării Greciei de către UE s-a întors în profitul Germaniei, în bunăstarea companiilor nemțești. Să nu vă închipuiți vreodată că Germania alocă bani fără să aibă un profit din această afacere. Cât timp guvernele Greciei s-au împrumutat și au dat ceva înapoi, totul a fost corect. Când a apărut Tsipras în peisaj, totul a devenit o catastrofă.
N-am nicio admirație față de persoana Tsipras, ci doar pentru o idee cu care și-a construit întreaga politică : modelul finanțatorilor internaționali pentru tarile mici este falimentar. FMI a dat chix în multe țări, printre care Argentina este cel mai elocvent. Cum a fost total greșit din partea Germaniei să-i privească pe greci la fel ca pe nemți și să-i pună în matricea lor.
Au constatat că grecii sunt leneși, stau cam mult la cafea. Dar asta se știa de la început. Ca în toate țările creditate (iar România este un model) de FMI, datoriile nesustenabile au dus la același deznodământ : vânzarea către firme din statele creditoare a sectoarelor publice, a monopolurilor, aducătoare de mare profit fără bătaie de cap.
Priviți România, cel mai cuminte elev de la experimentele FMI! La presiunea organismului s-a vândut tot ce aveam productiv: resursele naturale, băncile, utilitățile publice. Tot la presiunea lor, toate industria a fost închisă. Așa încât importăm aproape totul de la roșii și scobitori până la tractoare și fregate de luptă.
Față de România, Grecia n-a vândut aproape nimic. Băncile sunt grecești, utilitățile aparțin statului. Finanța mondială n-a îndrăznit până acum să-i trateze pe greci că pe babuini așa cum au făcut cu noi. Dar în final, FMI a dat grecilor o lista cu mari companii care trebuie vândute. Printre care electricitatea, alimentarea cu apă, portul Pireu plus altele strategice.
Așa zisă privatizare era deja începută când a venit Tsipras cu partidul lui la putere. A pus stop vânzării iar asta a însemnat un afront adus marii finanțe. De aici amenințările. Nu știu dacă Tsipras are curajul să refuze vânzarea Greciei pe bucăți sau cedează. Sau, cel mai simplu, este scos de la putere.
Situația și poziția Greciei poate fi un precedent periculos pentru multe alte țări. Acesta este adevăratul motiv pentru care Germania, Franța și creditorii nu au chef de scandal. Vor coabita cu Grecia că și cu un os în gât. N-au ce face. Cu România au terminat lucrarea fără împotrivire.
Nu știu dacă Grecia va rezista să nu fie scoasă la vânzare dar în orice caz au arătat puțină mândrie. Și ca în viață cei care se țin demni beneficiază de mai mult respect.
E ciudat dar parcă mă simt mai mult grec decât român.
