Dan Puric: „România se repară din afară”

Iubit ca actor și regizor pentru talentul său incontestabil, Dan Puric și-a sporit notorietatea în spațiul public românesc și prin conferințele despre esența spirituală și morală a poporului din care face parte. O asemenea „îndrăzneală” din partea unui artist a devenit un bun prilej de enervări şi acuzaţii publice, mai ales pentru cei cu pretenţii de monopol asupra mecanismului cultural autohton. Cert este că, apreciat sau detestat, Dan Puric nu lasă pe nimeni indiferent. Stăpân al gesticii şi mimicii, Dan Puric se arată dezinvolt şi pe tărâmul cuvântului şi al ideilor de calitate. De aceea, odată ajuns în Québec, nu l-am putut rata. Aşadar, doamnelor şi domnilor, vă invit să cautăm împreună cu Dan Puric prin cotloanele sufletului românesc.

George Rădulescu: Cum vi se pare spaţiul acesta francofon al Americii de Nord?

Dan Puric: Am mai fost în Canada de două ori până acum, în 1998 şi în 2006. De data aceasta mi se pare că s-a produs o schimbare semnificativă în structura comunităţii româneşti stabilite aici. Am găsit foarte mulţi români de bună calitate care au plecat din ţară de silă, de deznădejde. Poate chiar din sila aceea a ciobanului din Mioriţa care avea o detaşare dacică faţă de moarte. Am găsit oameni cu un amar sufletesc, dar de o calitate interioară extraordinară care, într-un fel, sunt obligaţi prin gestul acesta al emigrării să se crucifice.

Totuşi, întorcându-mă în timp cu ochii minţii, constat că România se repară din afară. Adică oamenii aceştia au transportat cu ei o Românie care se va întoarce, cu toate atributele civilizaţiei, dar fără să piardă nimic din credinţa autohtonă. Ieşind din ghetoul securist, din colonia care este astăzi România, ei au plecat „cu biserica în spate”. Şi se vor întoarce întăriţi. Ei sunt şansa pe care o are România: să se repare din aceste „margini”. Titu Maiorescu spunea că „toate lucrurile tremură la margine”, adică sunt vii. Asta am constatat eu aici…

Ce am putea face pentru a menţine identitatea românească a copiilor născuţi din părinţi români sau crescuţi în afara graniţelor ţării?

Statul nostru, fiind de sorginte comunistă, nu poate face mare lucru în direcţia asta. Iar sistemul politic este cancerizat şi, mai mult decât atât, este „ajutat” să fie aşa. În paranteză fie spus, România a fost „ajutată” să se distrugă. Paradoxal, însă, în momente de criză, apar şi oameni de spirit, adevărate „insule de conştiinţă”.Familiile de oameni obişnuiţi pot contribui la păstrarea identităţii noastre.

Ce am văzut eu aici, de o săptămână, de când am venit în Canada: români care nu au făcut nicio concesie în privinţa identităţii lor naţionale şi creştine. De altfel, poporul român s-a născut creştin. Etnogeneza lui nu este una de tip istoric, ci una de tip spiritual…

Este intens contestată această teză…

Acum, ştiţi cum e… cei care o contestă vor să vină ei acolo, să ia loc şi ei. Îmi amintesc de cel care a pus bazele cercetării criminalistice şi care a spus aşa: „Observăm numai ceea ce privim şi privim ceea ce avem în suflet”. Ei au în suflet ca România să dispară şi de aceea procedează aşa, dar noi avem altceva în suflet – nădejdea în Dumnezeu. Astfel, noi putem realiza ceea ce ne-am propus pe „ţesuturi” sănătoase. În momente de criză, neamul se refugiază în indivizi şi se poate reface atât timp cât există credinţa puternică în Dumnezeu.

Spiritualitatea unui popor nu poate fi băgată în ţarcul unui context istoric. Acum suntem într-un context nefericit. Am mai avut şi 50 de ani de comunism, dar în spate avem două mii de ani de creştinism. Sigur că suntem datori să punem lucrurile la punct. Dacă propriul copil te vede că ai un comportament instabil sau versatil, i-l dai moştenire, indiferent ce-i spui. Dar dacă acel copil te vede că eşti demn şi că-ţi duci mai departe crucea, se contaminează şi el. Asta este tot ceea ce se poate face şi chiar ceea ce a început să se facă pentru tinerii români despre care vorbeaţi mai devreme.

[quote_box_right author=””]S-a născut la 12 februarie 1959. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, clasa prof. Dem Rădulescu. Este actor al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL. Este apreciat pe plan internaţional pentru spectacolele „Toujours l’amour”, „Made in Romania”, „Costumele” şi „Don Quijote.[/quote_box_right]

Dan Puric in spectacol
“Dan Puric” by Razvan Socol – Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikipedia

I-aţi întrebat pe cei cu care v-aţi întâlnit aici de ce au plecat din România?

I-am întrebat şi mi-au spus că acolo o duceau foarte bine din punct de vedere material. „Şi atunci de ce aţi plecat?”, i-am mai întrebat. „Pentru că sufleteşte ne-am simţit umiliţi în propria ţară”, mi-au răspuns. Această categorie va repara România şi probabil că toţi aceşti exponenţi ai României adevărate îşi vor uni forţele. Oricum, România nu mai trebuie privită separat – cei de acasă şi cei din afară.

Suntem într-o criză mondială, iar soluţia nu mai este una de tip politic. Sub nicio formă! Soluţiile politice sunt ca reţetele date de psihiatru – ţin cam două săptămâni. Iisus Hristos n-a dat nicio reţetă, El a dat Calea. Calea creştină poate fi urmată şi în catacombe.

Sigur că în România situaţia este gravă pentru că ni s-a modificat până şi istoria, ni s-au schimbat manualele de limba română, ni s-au confiscat martirii, nu mai ai voie să vorbeşti despre… Vara asta am fost într-un sat de lângă Petroşani, cu case vechi, cu iarba necosită, crescută printre pruni, iar printre pruni erau nişte cruci. Am întrebat ale cui sunt, iar oamenii de acolo mi-au răspuns că sunt ale bunicilor şi ale străbunicilor. „Păi de ce le-aţi adus aici?”, le-am zis. „Am avut stăpânire austro-ungară şi nu ne dădeau voie la biserică. Atunci i-am îngropat aici. De aia nu mai putem vinde pământul”. Aşa vom face şi cu martirii interzişi: ei ni scot din istorie, iar noi îi băgăm în curtea sufletească.

Oare acţionând individual ne putem salva ca şi colectivitate?

N-aş folosi cuvântul „individual”, ci termenul „personal”. Acţionând în mod personal suntem, practic, faţă-n faţă cu Dumnezeu. Atunci nu se creează colectivul, ci comuniunea. Colectivul, în România, a dus la instinct gregar. Colectivul aglutinează lucruri inferioare. La noi, din păcate, nu se mai solidarizează nimeni pe criterii de valoare. Avem o populaţie terminată, „defrişată” şi, pe dedesubt, e poporul care nu cedează. Faceţi, vă rog, distincţia între populaţie şi popor.

De aceea este furia asta teribilă faţă de România. Cei care vor să distrugă România au răbdare, dar eu cunosc pe cineva care are mai multă răbdare decât ei: Dumnezeu. Peste tot pe unde am umblat prin lume în ultima perioadă am văzut români în care dăinuie ceva – gena moral-impenetrabilă a poporului nostru, după cum spunea Eminescu. Restul sunt adaptări la mediul exterior.

Emil Racoviţă spunea că specia care se adaptează continuu are toate datele să dispară din istorie.Aşa o să dispară şi acest Parlament care a votat o lege cutremurător marcată de ură împotriva poporului român, aşa o să dispară şi această clasă politică tumorală. Mi-a zis cineva acum, la Edmonton, că are un copilaş de şase ani şi că într-o zi l-a durut capul. S-au dus la spital şi pe semne că micuţul s-a speriat de spital şi i-a trecut durerea. Doctorul l-a întrebat: „Totuşi, unde te-a durut capul?”. Băiatul a zis că l-a durut o dată în sufragerie şi apoi în dormitor. Aşa şi pe mine: m-a durut capul o dată în Parlament şi încă o dată la Palatul Cotroceni.

Aceste instituţii nu se bucură de credibilitate probabil şi pentru că nu-şi mai trag seva din interbelicul românesc. Comunismul a infestat şi această zonă instituţională, foarte importantă în orice democraţie.

Parlamentarii noştri, din nefericire, sunt din „generaţia clonelor”, adică urmaşii unui sistem ilegitim. Ei sunt „generaţie spontanee”, nu au trecut. Într-un organism, nu toate celulele sunt responsabile de ereditate. Aşa şi parlamentarii noştri – sunt de tip somatic, incapabili de moştenire, ca şi o bună parte a intelectualităţii noastre. Nu-i mai avem, din păcate, pe Constantin Noica, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu.

George Radulescu
George Radulescu
George Rădulescu, senior editor la televiziu­nea Money.ro şi editorialist al ziarului Adevărul, are 14 ani de experienţă ca jurnalist. A publicat volumele "Un secol cu Neagu Djuvara" şi "În căutarea României pierdute". Este corespondent pentru America de Nord al trustului Money.ro.

Ultimele articole

Articole similare