Pe 30 octombrie 1995 avea loc cel de-al doilea Referendum pentru separarea provinciei Quebec de restul Canadei. Infograficul următor detaliază cele mai importante informații despre acest eveniment istoric.
După înfrângere, Jacques Parizeau a avut celebrul său discurs: « Mes amis, c’est raté, mais pas de beaucoup. Non non non, et c’est réussi sur un plan. Si vous voulez, on va cesser de parler des francophones du Québec, voulez-vous? On va parler de nous, à 60 % […] C’est vrai qu’on a été battu, au fond, par quoi? Par l’argent et des votes ethniques, essentiellement. »
https://www.youtube.com/watch?v=4Doq4_P8t3E
La 20 de ani de la Referendum, un sondaj comandat de Le Devoir arată că nu mai există interes față de problema separarării provinciei. Câmpul DA ar obține 36% din voturi. NU are susținerea a 64% dintre cei care ar vota. Îngrijorător pentru mișcarea separatistă, proiectul a fost total lăsat deoparte de tineri. În grupa de vârstă 18-34 de ani, șapte din zece alegători ar vota NU, conform aceluiași sondaj din Le Devoir. Și este normal. Majoritatea au crescut într-un mediu multi-etnic, cu colegi de școală și prieteni din toate țările. Emigranții nu sunt un pericol pentru tineri. Vorbesc cu ei în franceză, deci nu văd nici pericolul pentru limba franceză.
La asta să adăugăm și inevitabila presiune culturală din partea muzicii, cinematografiei și literaturii de limba engleză. iTunes, Pandora, Netflix, HBO sunt lucruri care au intrat în viața tinerilor din Quebec care nu văd nimic rău în consuma produse culturale în engleză.
Spuneam într-un articol mai vechi:
[quote_box_center author=””]Opţiunea suveranistă este supra-reprezentată în televiziune, în mediul artistic, în învăţământ. Agăţaţi la robinetul cu un debit generos de subvenţii, artiştii şi o mare parte din liderii de opinie au uitat un lucru: să muncească, adică să fie performanţi. Nefiind performanţi, ei pierd teren. O parte însemnată din drama suveraniştilor este că liderii lor sunt din ce în ce mai nesemnificativi. Degeaba UQAM-ul colcăie de profi gata să-ţi vândă suvernitatea şi în cursurile de analiză matematică, cea mai bună universitate din provincie este McGill. Degeaba o premiezi pe Ginette Reno, cea mai bună muzică a momentului, în Québec, este făcută de Arcade Fire. Festivalul Osheaga, la Montréal sau Festivalul de vară de la Québec au scos provincia din etnocentrismul cultural şi au oferit tinerilor alternative la muzica locală. În cinematografie, filmele produse în Québec reuşesc cu greu să strângă 150.000 de spectactori, deşi unele ar merita mai mult. Ca excepţii, Monsieur Lazhar a avut 350.000 de spectactori, iar Starbuck, aproape 400.000.[/quote_box_center]
Să privim puțin și rezultatele recentelor alegeri. În Quebec, Pauline Marois și PQ au pierdut alegerile din 2014 după ce Pierre Karl Peladeau a adus pe tapet problema separării provinciei. Cu doar 30 de deputaţi aleşi şi 25% din votul popular, acest partid a obţinut cel mai mic procent din votul popular de la înfiinţarea sa, cu excepţia primului an de existenţă, când a avut 23,06% din voturi. Cu toate aceastea, liderii PQ trăiesc în continuarea în bula lor și cred că au pierdut alegerile pentru că nu au afirmat clar că vor să se separe.
Bloc Quebecois a avut până la recentele alegeri un deputat la Ottawa. Acest partid, condus de liderul mișcării Société Saint-Jean-Baptiste, Mario Beaulieu, a scăzut sub cota de avarie în toate sondajele. Și Beaulieu este unul din exponenții duri ai mișcării suveraniste, un jihadist al limbii franceze. A fost nevoie de readucerea lui Gilles Duceppe pentru a repune partidul pe roate. Și tot nu a mers până la apariția problemei niqabului. BQ a reușit să aleagă 20 de deputați dar a obținut un procent catastrofal în votul popular.
Iar quebechezii au ales Liberal. Mai mult, ei au readus la conducerea Canadei un Trudeau. Tatăl său a fost premier în timpul primului Referendum, din 1980.
Journal de Montreal are 20 de fotografii de arhiva de la Referendumul din 1995.
