Reforma, Patriarhul și Primarul României

După ce au bătut în ultimii 3 ani, record după record la nesimţire, ajungând să ne facă să credem, ca şi Einstein, că Universul poate avea limite, dar prostia şi nesimţirea nu, campionii aroganţei Victor Ponta, Gabriel Oprea şi primarul Piedone au fost nevoiţi să demisioneze.

Și nu, nu au demisionat pentru ca au murit oameni din vina lor, (poliţistul din coloana oficială, cea ne-vertrebrala a lui Oprea şi tinerii arşi în clubul Colectiv pe care spaga dată lui Piedone nu l-a putut feri de foc). Asta ar fi însemnat, în ciuda tragediei, o dovadă că politicienii respectivi încă ar mai fi avut un minim de bun-simț și onoare. Ci numai după ce alţi zeci de mii de cetăţeni indignaţi au ieşit în stradă să ceară pedepsirea celor vinovaţi. De frica străzii, și nu din simțul raspunderii neînţelegând probabil nici în ultimul ceas că istoria le-a întors spatele, cei trei au plecat, îndemnaţi din spate de colegii de partid şi de stat, care au sperat astfel să potolească mânia maselor şi să salveze clasa politică de la naufragiu.

Din păcate, omul care putea să profite de ocazie şi să se ridice la nivelul aşteptărilor şi al funcţiei sale, preşedintele Iohannis, deşi a condamnat la rândul său corupţia şi nesimţirea care au generat tragediile în cauză, nu a reuşit să şteargă impresia că nu este mai mult decât un moderator de emisiune de varietăţi, invitând partidele parlamentare la negocieri pentru formarea unui nou guvern. Ca şi cum asta ar rezolva tot răul din sistem.

Ori manifestanţii cer mai mult decât o schimbare de suprafaţă. Cer reforma întregii clase politice. A unei clase care de 25 de ani încoace nu face decât să ne jefuiască cu nonşalanţă. Aşa că, deşi întreruptă brutal acum 25 de ani de minerii aduşi de Iliescu, Piaţa Universităţii a reînviat,  pentru a termina ce a început atunci: reforma morală a României. Să îi urăm de data asta succes, sperând că alţi mineri nu mai apar să îi curme iarăși misiunea.

Ar mai fi bine de menţionat că protestatarii au mers un pic mai departe cu cerinţele, depăşind obiectivul reformei clasei politice. “Gabriel şi Viorel, luaţi-l şi pe Daniel”, precum şi “vrem spitale, nu catedrale” – îl vizau direct pe cam prea-fericitul patriarh, capul unei Bisericii Ortodoxe cam prea-prospere pe banii populaţiei, instituţie asociată perfect în imaginarul colectiv cu clasa politică rapace şi arogantă.

Celor care vor sări să spună că Biserica este apărătoarea credinţei strămoşeşti, şi deci ar trebui protejată de aceste atacuri, este bine să li se amintească că aceeaşi protestatari care au cerut purificarea Bisericii sunt cei ce au îngenunchiat şi au rostit “Tatăl nostru” şi s-au rugat pentru cei morţi. Nu credinţa este cea vizată de aceste proteste, ci profitorii  îmburgheziții ai high life-ul clerical, a la “Telegramele” lui Caragiale: „mânăstiri, maici, chef”, cei ce conduc maşini de 60.000 Euro şi cer spăgi monstruoase pentru înmormântări de la cei loviţi de tragedii, cei ce vor catedrale  de tip “Maracana” în loc de şcoli şi spitale.

E bine să le amintim prea ne-cuvioşilor clerici că în America de Nord, de pildă, confraţii lor, preoţii ortodocşi şi pastorii diverselor confesiuni creştine muncesc în timpul săptămânii cot la cot cu laicii, având joburi ca toată lumea şi practicându-şi vocaţia pastorală din pasiune, de multe ori fără nici o plată.

Să ne amintim că întemeietorul credinței creștine nu a mers în Jeep, ci in sandale, nu a avut parte de emisiuni speciale la TV, ci a predicat în deșert, nu a beneficiat de imunitate juridică și scutire de impozite, ci a fost bârfit, înjurat, scuipat, biciuit, bătut și, în final, răstignit. Se uita oare că rolul lui Isus nu a fost să taie panglici la inaugurarea de catedrale și să instaureze o clasă socială deasupra tututor, ci să îndemne la curățirea sufletului și ajutorarea aproapelui?

Căci iată că românii nu se mai lasă prostiţi de eticheta de pe borcane, şi au învăţat să distingă forma de conţinut. Aşa cum în 16 noiembrie 2014, românii majoritar ortodocşi au putut alege ca preşedinte al României un minoritar german protestant (şi nu a căzut cerul pe ei) nici acum cerând plecarea patriarhului Daniel, românii din stradă nu acuză preoţii şi călugării ce îşi respectă chemarea şi trăiesc în decenţă, şi nici credinţa creştină.

Desigur, nimeni nu doreşte instaurarea haosului, iar schimbarea clasei politice nu înseamnă dizolvarea instituţiilor democratice. Protestul străzii este, dimpotrivă, un apel ca măcar acei puţini politicieni cu conştiinţă şi educaţie, indiferent de partidele din care provin, să aibă curajul de a-şi domina şi trimite pe tuşă colegii hrăpăreţi şi aroganţi şi de a avea curajul de a  promova oameni noi, cu intenţii bune şi cultura normalităţii în sânge.

Oameni de afaceri de succes, comandanţi de nave, ingineri, economişti sau oameni de cultură, cu ţinută morală, există destui, fie în ţară său în diaspora. Există şi oameni capabili să regândească constituţia şi legile importante ale ţării în folosul celor mulţi, nu a celor puţini. Și încă mai sunt speranțe în Klaus Iohannis, un om instalat preşedinte pe rol de vector al normalităţii, să realizeze că primăria sa nu mai e doar Sibiul, ci toată România, şi să devină, în fine,  Klaus Your Highness.

Gabriel Purcarus
Gabriel Purcarus
Gabriel Purcăruş - absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti şi de Meteorologie, la UQAM. Pasionat de şah, marketing imobiliar şi medicină naturistă. Colaborator al ziarului Pagini Româneşti, oferă consultaţii pe teme imobiliare clienţilor români din Montréal. Puteţi să îl contactaţi, pentru întrebări, la [email protected]

Ultimele articole

Articole similare