Islamul și Franța

Franța este din nou ținta preferată a barbariei islamiste! Și lucrurile par de o stranietate tragică fiindcă, până acum cel puțin, la două zile de la producerea atentatelor, informațiile despre identitatea teroriștilor afirmă că majoritatea lor erau cetățeni francezi.

Se vehiculează ideea războiului la sol contra Statului Islamist, dar ne aflăm cu această ipoteză în fața recunoașterii unui eșec de mari proporții. E vorba de politica occidentală (europeană și americană) din ultimele douăzeci de ani față de țările arabe.

Politica aceasta a ignorat defazarea istorică a islamului despre care se vorbește totuși consistent, dar fără ecouri în comportamentul și deciziile cancelariilor occidentale și americane, de mult timp. A ajuns un adevăr aproape comun că Islamul este socialmente anacronic în raport cu societățile occidentale, că el întreține la nivel spiritual în lumea arabă mentalități medievale și că aceste mentalități se opun obiectiv și organic constelației de valori a civilzației occidentale.
Problemele sunt vechi dar ele au devenit din în ce mai acute după atentatul terorist de la New York din 11 septembrie 2001 și mai ales după așa-numita „primăvară arabă”.

Occidentul a încurajat mișcările de protest împotriva dictatorilor arabi, crezînd că în spatele lor se ascund aspirații generale (nu izolate) spre democrație, pluralism, emanciparea femeii, respectarea drepturilor omului etc. Ca în Europa, ca în Statele Unite, ca în Canada. Nu a fost așa.

Și una e să încurajezi protestul sindicatului Solidarnosti din Polonia, țara europeană cu o societate civilă contemporană axiologic cu Occidentul, și alta să încurajezi mișcări protestatare din Egipt, Libia sau Siria unde societățile civile, dominate de islam, trăiesc într-o altă fază istorică. Axele spirituale ale omului mediu din țările arabe sunt altele decît cele ale omului mediu din Occident. Mondializarea se realizează cu succes doar în zona tehnologică nu și în cea a valorilor și din această cauză imigrantul incompatibil cu o societate gazdă, sub raportul valorilor în care crede, poate rămîne neintegrabil și obiectiv inamic (pasiv sau activ) al acestei societăți chiar dacă trăiește zeci de ani în ea. De aici, împrejurarea că teroriștii islamiști de la Paris erau totuși cetățeni francezi.

Procesul de interiorizare a valorilor e extrem de lent. E infinit mai ușor să înveți să conduci o mașină, un tractor, un avion să folosești un computer decît să înveți și să interiorizezi ce e democrația, ce înseamnă libertatea, separarea puterilor, egalitatea femeii și bărbatului sau drepturile omului.

E o imensă cultură, de secole de reflexie, de experiențe istorice diferite, de sute și de mii de cărți scrise, citite, studiate și traduse, îndărătul aserțiunilor elementare ale civilizației occidentale pentru care nimeni nu mai simte nevoia să le caute sursele, cum nu cauți sursele polenului de pe reverul hainei…
Khadafi era un dictator detestabil cu veleități și practici teroriste cînd se credea puternic, dar era și un adversar eficace al fundamentalismului islamist și, pe de altă parte, controlabil. Assad era în aceeași situație.

Și avem un scenariu complet cu du-te vino în Egipt. Mubarak, aidoma celorlalți doi era un dictator. A venit primăvara arabă, a fost dat jos și cine s-a instalat democratic la putere? Un presedinte islamist care a încercat să demareze un proces de islamizare a societății. Dar a luat-o prea repede și egiptenii s-au trezit. L-au dat jos – firește armata a fost „cu ei” fiindcă armata, la fel ca si in Turcia lui Ataturk a fost antiislamistă – și în locul lui a venit, instalat tot democratic, un alt dictator. Care este antiislamist, antifundamentalist, antiterorist. Nu a umblat cu mănuși și represiunea contra Fratilor Musulmani a depășit cu mult normele occidentale democratice. E absolut sigur că printre miile de islamiști din închisorile egiptene sunt și mulți nevinovați, nu doar teroriști.

Se produc și în Egipt acte teroriste (bomba din avionul rusesc este o tragică dovadă) dar nu explodează mașini la Cairo și nu se trage cu Kalașnikovul în oamenii pașnici din restaurante sau din sălile de spectacol. Si Sissi are un sprijin popular imens, ca si Putin in Rusia.

Se poate instaura așa ceva in Franța, în Germania sau în Anglia ? Nici vorbă dacă nu ne întoarcem la o formă de totalitarism pe care nimeni nu-l poate admite. Dar care în lumea arabă reprezintă o alternativă acceptabilă.

Și totuși francezii sunt împinși să facă cel puțin cîțiva pași pe drumul ăsta. Apelul de bun venit în Germania al Angelei Merkel pentru refugiații sirieni, fără capacitatea logistică de a-i tria încă din punctele de plecare, a fost sinucigaș. El a creat probleme insolubile nu doar Germaniei, ci și întregii Europe. Iar pe de altă parte, politica de combatere a statului isalmic doar prin bombardamente a produs mai ales valuri de imigranți. Pagubele în rîndurile islamiștilor au fost și sunt doar colaterale.

Poate tocmai de aceea se schițează o mișcare de reconsiderare a priorităților.

Bashar al Assad, va reintra în joc dacă se vor organiza noi alegeri și dacă acestea îl vor confirma la putere. E o posibilă soluție care ar debloca situația tragică fără soluție de acum. Dictatorul sirian ar redeveni un actor important în combaterea ISIL și, sprijinit internațional, ar putea să-și elibereze țara și totdată lumea de barbaria islamistă.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare