Testul lui Dacian Cioloș

Au trecut mai bine de două luni de la instalarea guvernului Dacian Cioloș și mie, una, încă nu mi-este clar deloc, de fapt, ce vrea să facă în mod concret acest cabinet de tehnocrați, ajuns la putere în urma unei revolte populare împotriva unui politic expirat și toxic, cu misiunea de a declanșa acele reforme pe care acest politic nu a fost în stare sau, mai degrabă, nu a vrut să le declanșeze.

Ar fi fost, așadar, de presupus ca guvernul Cioloș – fără presiuni electorale, alcătuit din profesioniști pentru care acest mandat, în loc să fie un scop în sine, reprezintă mai degrabă un sacrificiu de la confortul, în cel mai larg sens, al vietii de până acum – să se pună pe făcut curățenie fără să-i pese de mârâielile politice.

Nu vă convine? Dați-ne jos! Nouă ne e mai bine dacă plecăm, dar cât stăm ne facem treaba. Deocamdată însă, eu nu numai ca nu văd nicio reformă declanșată, dar nici măcar una bine conturată.

Ministerele au pus pus pe hârtie un plan de priorități și măsuri, adică au enunțat niște propoziții adeseori lemnoase, adesea banalități, fără niciun detaliu de substanță, în spatele cărora poate fi orice. Când ministerul Sănătății spune că va combate infecțiile instraspitalicești și va face profilaxie, de fapt nu spune nimic. Ce înțelegeți când ministerul Educației invocă “măsuri care vor viza universitățile din sistemul de stat”?

Premierul a promis o nouă lege a salarizării unitare a bugetarilor, pe criterii de performanță, însă dacă ea va fi gata abia în octombrie, potrivit planului de măsuri al ministerului Muncii, mai bine nu se obosesc: adoptarea va cădea în sarcina viitorului Parlament care mai mult ca sigur că o va lua de la capăt.
Reforma administrației? Sună bine. Dar deocamdată nu văd nici măcar o idee concretă despre ce ar trebui să cuprindă, însă văd cum cabinetul Cioloș guvernează de fapt cu oastea de strânsură din ministere și deconcentrate, politizată, clientelară, coruptă și incompetentă.

Și dacă nu văd ce vrea guvernul să facă, începe să fie tot mai clar ce nu va face.

Reforma Educației este fară de șansă sub conducerea lui Adrian Curaj, „academicianul” lui Oprea, a cărui principală menire în viață pare să fi devenit salvarea ministrului de Interne „Apud” Tobă, acuzat de un plagiat grosier, vizibil și din avion, dar care, deși potențial infractor, ramâne neatins în funcție.

Planul dlui Curaj de a da analiza și decizia în cazul acuzațiilor de plagiat pe mâna universităților, nu numai că nu va opri fenomenul, dar mi-e teamă că îl va amplifica. Adică universități, precum, să zicem, Academia Națională de Informații, se vor împușca singure în picior, supunându-se riscului de sancțiuni, chiar de închidere a școlii doctorale, prin recunoașterea unui vraf de plagiate? Să fim serioși!

Vedem că guvernul nu este dispus la niciun gest de rezistență în fața unui Parlament din ce în ce mai obraznic. Smerenia primelor zile după Colectiv a dispărut, băieții și-au revenit, controlează din nou jocul și iată că atunci când pledam pentru anticipate ca singură soluție nu m-am înșelat, din păcate.

Guvernul este deja bombardat cu măsuri populiste, creșteri de salarii, pensii speciale, și nu mă îndoiesc că anul electoral fiind de-abia la început, tirul se va înteți. Cabinetul nu a respins până acum decât pensiile speciale ale aleșilor locali, făcându-se că nu le vede pe ale parlamentarilor, deși situația este identică.
Este o inhibiție pe care nu o înțeleg din partea unui guvern tehnocrat și care îmi sugerează că, totuși, el ține mai mult la mandatul în sine decât la conținutul lui, acel conținut care ar trebui sa fie dictat direct de revendicările populare care l-au adus la putere.

Un test esențial

Și din acest punct de vedere, dl Cioloș se află în fața unui test esențial – revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Nu cred că mai trebuie să argumentez de ce alegerea într-un tur este absolut nedemocratică, facând din primarii în funcție candidați aproape imbatabili.

Dacă sistemul stabilit de partide printr-un blat mizerabil va dicta alegerile, harta se va împărți în două culori, preponderent roșu, în urma victoriei unor minorități mobilizate prin mijloacele clasice de captare a votului, mai ales în mediul rural. Și cum localele dau tonul parlamentarelor, așa va fi și în toamnă, așa va fi următorii patru ani .

Dacian Cioloș este singurul care mai poate opri această prostie, nu pentru că i-o cer liberalii, de o cruntă ipocrizie, treziți după ce au realizat dimensiunea înfrângerii care-i așteaptă, ci pentru că, în lipsa acestei reforme esențiale, nicio alta reformă pe care ar declanșa-o acum nu va continua și nu va dura, pentru că fără această schimbare, nicio altă schimbare nu e posibilă.

Sigur că există un risc ca eventuala ordonanța de trecere la două tururi să pice la CCR, deși președintele Curții, Augustin Zegrean, a trimis mesaje încurajatoare, sigur că nu e o soluție ideală să modifici o lege electorală prin OUG sau chiar prin asumarea răspunderii cu numai câteva luni înainte de scrutin.

Dar suntem, într-o situație specială, iar modificarea ar fi în certul interes al democrației.

Prima reacție a premierului nu a fost incurajatoare. Dl Cioloș și-a tras șapca tehnocrată pe ochi, spunând că nu e treaba domniei sale să schimbe legi rezultate în înțelegeri politice. Ba este! Tocmai că asta e treaba domniei sale, să corecteze tot ce au stricat aceste mizerabile înțelegeri politice.

Presiunea societății civile l-a facut să-și nuanțeze poziția și să afirme că analizează toate posibilitațile. Sper să și găsească, nu atât calea, cât curajul de a o face. Curajul de a fi premierul de care România chiar are nevoie acum.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare