Cineva povestea un lucru interesant. Acum vreo 20 de ani, o lege trecută prin Parlamentul provinciei Quebec stipula că o mare companie de asigurări prezentă pe piața din Canada nu poate fi niciodată vândută și nicio entitate financiară nu poate deține mai mult de 10% din acțiunile ei.
Aducându-mi aminte de acest amănunt ce pare la prima vedere neinteresant, am realizat că în țara asta sunt oameni care nu gândesc pentru astăzi, nici măcar pentru mâine,ci poate pentru o 100 de ani înainte.
Cum n-au avut niciodată comunism, nici măcar socialism, este uimitor cum de-a lungul istoriei canadienii au știut, indiferent de partidul aflat la putere, să protejeze interesele economiei și implicit locuitorii țării.
Cu un vecin atât de puternic în sud, Canada ar fi trebuit să fie plină de companii americane. Și totuși nu este.
Priviți peisajul bancar. Numărați băncile active din Montreal și veți vedea că ele nu sunt mai mult de 10, și toate canadiene. Capitalul lor este majoritar canadian. Nu există neam de bănci americane, ci doar birouri pentru tranzacții comerciale.
În România sunt active pe piață 27 de bănci de pe toate continentele. Dintre ele doar două mai au capital românesc. Băncile canadiene finanțează în proporție de 60% din capitalul lor afaceri canadiene. În România, doar 11% din banii băncilor sunt dați sub formă de credit economiei. Cu restul este împrumutat statul român și personele fizice din România.
Ce țara liberală este România față de Canada! S-au vândut de-a lungul timpului aproape toate rezervele de petrol și gaze, ba chiar s-a liberalizat și piața energiei electrice.
În Quebec toată lumea plătește curentul la Hydro-Quebec, o companie sută la sută de stat. În România producătorii de energie sunt ai statului și distribuitorii sunt privați. Liberalizarea pieței energiei este simplă de explicat. Statul produce curent și mai mulți șmecheri îl cumpără ieftin și-l revând scump. Afacerea nu implică decât hârtii iar profitul este imens. Niciun beneficiu pentru stat și români.
Citeam zilele trecute că există anunțuri pe internet prin care mari proprietari de păduri din România pun la vânzare sute de hectare de pădure. Este liber să cumpere oricine din lume. După statistici, până acum străinii au cumpărat déjà 100.000 de hectare de păduri iar în privința terenurilor agricole se preconizează că, până în 2020, companiile străine vor deține majoritatea. Nu am auzit până acum să existe proprietari de terenuri și păduri din afara Canadei.
Chiar și Statele Unite, unde totul este proprietate privată și liberă la vânzare, lucrează acum la legislație, îngrijorați fiind de numărul companiilor chinezești și arabe ce dețin proprietăți și afaceri mari pe teritoriul american. Americanii consideră acum un pericol chiar vânzarea hotelul Waldorf-Astoria din New-York unei societăți chineze. În curând chiar și companiile private vor trebui să obțină acordul guvernului pentru înstrăinarea unor bunuri către străini.
România este deja departe. Capitalismul a învins definitiv. Capitalul străin, vreau să spun. Aproape că nu mai există pământ sau firmă românească serioasă. Totul este vândut.
Când țările născute cu proprietate privată în loc de biberon în gură sunt atente să aibă toate pârghiile economice în mână, adică resursele naturale, electricitatea și sistemul bancar, în România este invers.
Degeaba vede guvernatorul Isărescu pericole macro-economice pândind România. Poate că există dar el nu se mai poate ocupa acum decât de lustruirea lingourilor de aur din buncărele Băncii Naționale, lingouri cu care se laudă atât.
Atâta putere mai are banca centrală, care din mai multe puncte de vedere este inutilă. Nu controlează mai nimic iar când o face ține spatele băncilor străine din România în fața clienților români. Bănci străine care fac profituri de operare de două ori mai mari decât în țările de origine. Asta pentru că în mintea guvernatorului pe viață, clientul român este un papagal.
Aproape fără sens este și ca România să mai aibă un guvern, iar de președinte nici nu mai vorbim.
Nici măcar dacă țara va naște un om capabil să facă un plan pe termen lung, nu-i de ajutor. El nu va avea obiectul muncii. Decât să se certe cu investitorii din Brazilia, Cipru și alte vreo 130 de țări din lume care dețin acțiuni din afacerea numită România.
