Pentru prima dată după 1968, naționala României de gimnastică nu va lua startul în competiția olimpică. Olimpiada din acest an de la Rio de Janeiro va avea loc între 5 și 21 august. Competiția se anunță excitantă dar spectatorii din toată lume nu vor putea urmări lotul român de gimnastică. Pentru România aceasta este o tragedie națională. Cum am ajuns aici și care e soluția pentru ieșirea din criză? Vremurile când toată lumea stătea cu sufletul la gură și urmăreau gimnastele românce cum se luptau pentru fiecare zecime de punct cu adversarele lor din Rusia, Statele Unite și China par îndepărtate.
La Olimpiada de la Londra, echipa României s-a clasat pe locul trei în competiția pe echipe. A fost depășită de Statele Unite și Rusia dar a terminat înaintea Chinei și Canadei (locul 5).
O singură gimnastă la jocurile de la Rio
Federația Română de Gimnastică anunța pe site-ul său:
„Așadar, cu acest concurs de la Rio, pare că o eră se termină pentru gimnastica feminină românească, cea care a câștigat o medalie la fiecare ediție a Jocurile Olimpice din 1976. Evident, lovitura este brutală. La Jocurile de la Rio, România va fi reprezentată de o singură gimnastă, nu de echipa care nu a reușit să evolueze mai bine la Test Event decât a făcut-o la Campionatele Mondiale de la Glasgow, din octombrie anul trecut. Dacă la C.M. a trebuit să concureze fără Cătălina Ponor, de data aceasta a fost lipsită de Larisa Iordache, medaliata mondială cu bronz 2015. La fel ca la Glasgow, gimnastele noastre au ratat orice șansă la paralele și nu au mai putut reveni, în ciuda punctelor acumulate la bârnă și sol, în mare parte datorită exercițiilor de calitate prezentate de Cătălina Ponor, de cinci ori medaliată olimpică. Drept urmare, România nu a fost în măsură să obțină mai mult de un loc în concursul individual olimpic pentru o gimnastă la alegerea. Cu siguranță, întrecerile olimpice ale gimnasticii, prin absența României, nu vor mai avea același farmec”.
De când lucrurile nu mergeau bine
Semnele că lucrurile nu merg neapărat bine în gimnastica românească au apărut mai demult. Așa cum notează ziarul britanic The Guardian, în 2010 și 2011 România a înregistat primele eșecuri în a obține o medalie la campionatul mondial . Federația Română a panicat și i-a readus la lot pe legendarii antrenori Octavian Belu și Mariana Bitang. Echipa a reușit calificarea la Olimpiana de la Londra unde a obținut bronzul.
La mondialele din 2014, echipa a fost pe punctul de a rata calificarea în finala competiției dar a fost salvată in extremis de o performanță excelentă a Larisei Iordache.
63 de medalii a adus gimnastica feminină de la Jocurile Olimpice de-a lungul istoriei
12 medalii a cucerit echipa feminină la Jocurile Olimpice, dintre care 3 au fost de aur
În 2015, la mondialele desfășurate la Glasgow, România a avut o prestație dezastruoasă, terminând competiția pe locul 13. Asta a însemnat ratarea finalei și trimiterea echipei în calificări pentru Olimpiadă. Cu un loc măcinat de accidentări, România a terminat acest turneu pe locul șapte din opt țări participante.
Am fost depășiți de țări fără tradiție în gimnastică cum ar fi Brazilia, Germania, Belgia, Franța, Australia și Elveția. Și rezultaltele ar fi fost și mai slabe fără performanța bună a veteranei Cătălina Ponor, venită să salveze lotul.
Lipsa de comunicare
Pe lângă problemele de lot, relația dintre federație și Comitetul Olimpic Român nu este una dintre cele mai bune.
Actualul director al COR, Alin Petrache l-a avut drept contra-candidat pe Octavian Belu. După ce Belu a pierdut alegerile, relațiile s-au deteriorat brusc între cei doi. COR a cerut, după mondialele din 2014, aducerea de antrenori străini pentru parlalele, unul din punctul slabe ale gimnastelor românce.
Federația a răspuns înțepat spunând că nu acceptă sfaturi de la cineva care nu se pricepe la gimnastică.
Alin Petrache, șeful Comitetului Olimpic Român este un fost rugbyst. Membru PSD, el a beneficiat direct de sprijnul fostului premier Adrian Năstase, care a promovat o hotărâre de guvern care să permită angajarea acestuia direct pe poziția de director la Complexul Lia Manoliu din București.
O problemă de sistem. Noi vs. ei
România practică încă sistemul de antrenament moștenit din perioada comunistă, cu pregătire centralizată. Spre deosebire de sistemul românesc cel american funcționează diferit.
Primul lucru diferit: gimnastica este un sport de masă, nu pentru elite. O puzderie de cluburi private primesc copii pentru a face mișcare. Într-un interviu mai vechi, Mihai Brestyan, antrenorul de origine română al campioanei americane Aly Raisman povestea viața de la clubul său din Statele Unite.
„La mine sunt 550-600 de copii, iar taxa este între 150 şi 550 de dolari pe lună. Nu este precum sistemul românesc de selecţie, unde cei buni rămân, iar cei slabi sunt alungaţi. Eu sunt obligat să lucrez cu toţi copiii, părinţii îţi dau bani ca să îi antrenezi, nu ai voie să comentezi. Şi cu cel mic, slab, gras, şi cu cel cocoşat sau strâmb, dar şi cu cel care are perspective pentru a face carieră. Îi poţi doar sugera celui care nu se descurcă să o lase mai moale”.
Nadia Comăneci. „În primul rând, nu trebuie să pierdem vremea căutând vinovaţi, nu trebuie să dăm vina pe antrenori sau sportive. Aceasta este situaţia şi ar fi util să vedem ce avem de făcut de aici înainte, pentru că este foarte mult de muncă. ”
Spre comparație, conform Federației Române de Gimnastică, sunt aproaximativ 400 de sportive legitimate în toată România. Mai puțin decât la un club de top din SUA. Quebec are 6.468 de sportivi (fete și băieți) doar la nivel competițional, fără cei care practică acest sport recreativ.
O altă diferență importantă este că, în Statele Unite, odată ce o gimnastă este selectată în lotul național, antrenorul ei de la club este automat antrenorul ei la național. El face deplasarea alături de sportivă la competiție și acest lucru ajută pentru că există între ei o legătură de încredere formată în multele orele de antrenament de la club.
România este afectată de lipsa de dotări materiale și este o realitate că antrenorii sunt prost plătiți.
Dar modelul american ar putea fi unul care trebuie luat în calcul. Până când gimnastica nu va deveni un sport de masă nu putem avea speranțe de rezultalte. Antrenorii Belu și Bitang s-au plâns voalat că noua generație de sportive nu mai arată aceeași disciplină ca în trecut. Dar oficialii care conduc acest sport în România trebuie să realizeze că vremurile s-au schimbat. Copilele care merg azi să facă sport sunt diferite de cele de acum 10-15 ani. Și faptul că țări ca SUA și Canada pot face performanță fără a face o cazarmă la lot, arată că se poate și altfel.
