Pe 26 aprilie 1986, la ora 1.23 dimineața, reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl exploda. Responsabilii au chemat pompierii din orașul vecin Pripiat care, fără niciun costum de protecție, au stropit deșeurile radioactive cu apă, înrăutățind situația. Cei mai mulți au murit în zilele următoare.
A fost o goană pentru a ține totul secret. Evacuarea celor din orașul vecin, Pripiat, a fost decretată abia pe 27 aprilie 1986, la ora 14.00. Tot pe 27 a fost informat și președintele URSS de atunci, Mihail Gorbaciov.
Informațiile erau atât de puține, încât acesta a făcut apel la KGB pentru a afla exact ce s-a întâmplat.
Occidentul a aflat pe 28 aprilie când Suedia a oprit o centrală nucleară din cauza nivelului crescut de radiații. S-a dovedit că ele veneau dinspre est.
Agenția sovietică de presă TASS a anunțat doar pe 29 aprilie că un accident nuclear „de gravitate medie” a avut loc la Cernobîl. Lumea știa deja adevărul, sateliții occidentali transmițând imaginile dezastrului.
Photo courtesy by Roland Verant – Zoning in – Chernobyl up close and personal
Aveam 14 ani când a fost accidentul de la Cernobîl. Trăiam în România comunistă unde aveai câteva ore de emisie TV pe zi, un post de radio și trei ziare: Scânteia, România liberă și Tineretul liber (cum altfel?).Informația era identică în toate trei. Ai mei au aflat despre explozie de la Europa Liberă. Așa au aflat câte ceva și despre faptul că e grav.
Erau îngrijorați dar nu prea știa nimeni atunci ce e cu radiațiile. Singurele amintiri pe care le am e că, la un moment dat, au venit la școală niște domni în halate albe și ne-au dat să înghițim o vreme pastile cu iod. Și că, nu știam prin ce minune, magazinele s-au umplut cu lămâi. Era ciudat, în cenușiul magazinelor comuniste în care conservele își disputau locurile pe rafturi cu creveții din Vietnam, să vezi, dintr-o dată, lumina galbenă a lămâilor. Erau lămâi și la aprozarul de lângă școală și avem colegi care le mâncau în recreația mare, făcând concursuri cu cine poate mânca mai multe.
Am aflat mulți, mulți ani după accident că iodura de potasiu protejează doar împotriva cancerului de tiroidă și doar dacă este administrată la timp. România a distribuit acest medicament târziu și dor persoanelor până în 18 ani.
Norul radioactiv de la Cernobîl în Europa
Cernobîl a fost o tragedie uriașă care a afectat și România, deși nimeni nu a stat să facă statistici. Numărul de cazuri de cancer a crescut. Conform simulărilor pe computer, norul radioactiv a început să înghită România pe 1 mai, la cinci zile după catastrofă. Norul a rămas deasupra României peste 10 zile, cu o creștere puternică a radiațiilor pe 5 și 6 mai.
Unele studii arată că, la nivelul întregii lumi, aproape un milion de persoane au murit în urma exploziei de la Cernobîl.
Astăzi, locul a fost luat în stăpânire de natură și de amatorii de senzații tari care-și pot cumpăra excursii în zonă.
Urmăresc de ceva vreme pagina Facebook – Zoning in – Chernobyl up close and personal. Realizată de fotograful austriac Roland Verant, pagina prezintă povești și fotografii din zona interzisă (aria de 30 de km în jurul reactorului decretată de sovietici după accident).
Roland a ajuns prima dată la Cernobîl în 2010 și revine periodic. Deși a început ca turist, pagina sa a devenit rapid una educativă, unul dintre locurile unde poți găsi multe informații despre ce s-a întâmplat la Cernobîl și alte povești. Trebuie să-i mulțumim și pentru bunăvoința cu care ne-a oferit fotografiile sale. Dacă vreți să vedeți natura dezastrului, vizitați pagina sa.
Merită să urmăriți acest clip cu imagini capturate de Roland Verant în zona interzisă.
De la el am aflat povestea, mai puțin știută, a lui Valeri Legassov, un om de știință rus. Legassov a avut o contribuție majoră în luarea unor decizii importante și corecte pentru securizarea zonei. A stat patru luni aproape de epicentrul exploziei și s-a luptat cu birocrația sovietică care dorea să secretizeze cât mai mult evenimentul.
De altfel, nu radiațiile ci birocrația l-a omorât pe Legassov. El s-a sinucis, la fix doi ani de la dezastru, nemaiputând suporta presiunile la care era supus de aparatul de partid. O casetă audio, cu explicația gestului său a fost publicată în Pravda. Astăzi este considerat un erou.
