Live. Simona Halep- Angelique Kerber, semifinală la Rogers Cup

Simona Halep a început cea mai grea zi a sa de la Rogers Cup. Semifinala la simplu cu Kerber urmată imediat de semifinala turneului de dublu, acolo unde participă împreună cu Monica Niculescu.

Primul set. După un break în debut de meci, Simona s-a distanțat la 2-0 după un alt doilea ghem foarte disputat pentru a face apoi un nou break, datorat unei duble greșeli de lui Kerber.

6-0 în primul set. Un scor la care nu se aștepta nimeni. Dar să nu uităm că Angelique Kerber a câștigat majoritatea meciurilor de la acest turneu, greu, în trei seturi. Jucătoarea germană nu trebuie subestimată.

Istoria primului set s-a scris la capitolul puncte câștigate din al doilea serviciu. Kerber a avut 0% iar Halep 89%.

Setul doi este mult mai disputat. Scorul este 3-3 și ambele jucătoare practică un tenis de calitate. Este evident că Angelique Kerber este de bătut astăzi. Simona are nevoie puțin mai multă concentrare.

Kerber a câțtigat primul set cu 6-3. Simona și-a chemat antrneorul la consultări dar asta nu a ajutat.

Setul 3. Halep reușește să revină în meci după ce a fost condusă cu 2-0. Scorul a ajuns la 3-2.

Două situații amuzante din timpul meciului: un spectator care după încurajările românilor a strigat tare „Go Genie” și arbitra de scaun care după un moment intens de încurajare adresat Simonei de suporterii români a strigat un „Mulțumesc” clar și corect.

Scorul e 5-2. Simona a avut trei mingi de meci pe care le-a risipit. A urmat apoi o patra pe care a fructificat-o. Simona e în finală, spre bucuria românilor din tribune.

Simona Halep în finala Rogers Cup după un excelent meci în fața lui Angelique Kerber. Nu a fost un meci ușor, spune Simona, Kerber este o adversară pe măsură, dar am luptat pentru fiecare minge. Simona mulțumește spectatorilor cărora le spune că-i așteaptă mâine în finală. Este a doua finală Rogers Cup pentru Simona după cea de anul trecut din Toronto.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare