Azi-noapte am visat. Cu o lună ori două în urmă ajunsesem la concluzia că mi-am pierdut capacitatea de a visa. M-am pândit atunci, noapte de noapte, timp de vreo două săptămâni, cu un carnet de note și-un pix lăsate pe mochetă, lângă pat, alături de ochelari, carte și smartphone. Nu m-am surprins visând nici măcar o singură dată. Sau m-am surprins o dată, însă uitasem să-mi las carnetul la îndemână, așa că n-a contat. Azi-dimineață, încă în pat, i-am povestit Cristinei neașteptatul meu vis, ceea ce m-a ajutat să-l fixez în memorie.
Am visat că zburam. Mă întorceam de la birou, îmbrăcat mai mult ca un angajat de bancă decât ca un inginer, adică la costum și încălțat cu pantofi din piele, ba încă și cu o servietă atârnată de gât. Zborul meu semăna cu înotul în stilul bras, iar servieta mă stânjenea. Zburam cu efort, la joasă altitudine.
Visul a început cu mine pe autostradă, depășind pe dreapta un camion aflat pe banda întâi. Eram la înălțimea cabinei, dar șoferul m-a ignorat. L-am depășit, m-am pus în fața lui și mi-am continuat zborul, dar nu pentru mult timp. Autostrada se apropia de final, o intersecție de străzi orășenești. Am degajat spre dreapta, peste balustrada autostrăzii. În zare se vedea un lac mărginit de un complex de hoteluri.
Mi-am continuat zborul cu greu, în lungul unei străzi pavate, printre clădiri înalte și întunecoase, cu aer de interbelic. Am prins din urmă un pieton îmbrăcat la fel ca mine, iar depășirea lui mi-a luat ceva timp, chiar dacă omul mergea cu pas normal. Am oprit în fața unei clădiri, am intrat și am căutat o toaletă. M-am postat în fața unui urinoar, cu geanta la subsuoară. La plecare, în timp ce mă spălam pe mâini, unul a ieșit în fugă dintr-o cabină și dus a fost. Ajuns iar în stradă, mi-am reluat zborul.
M-am apropiat de hotelurile din marginea lacului. Am ajuns la unul amplasat perpendicular pe lac, cu o piscină alături. Am zburat pe deasupra piscinei, la nici o jumătate de metru deasupra apei. Uneori, la nici zece centimetri. Era multă lume în apă. Unii m-au văzut zburând, dar nimeni nu a părut din cale-afară de surprins. Din cauza oboselii, am observat cu întârziere valurile, care m-au atins, udându-mi poalele hainei și pantalonii.
Am luat-o apoi de-a lungul plajei, prin fața hotelurilor. Într-unul stătusem cândva, pe Riviera Maya. Eram apăsat de jena de a fi recunoscut de ospătarii care serveau pe terasă. Văzându-mă zburând anevoie pe deasupra lor, și-ar fi putut reevalua atitudinea amicală față de mine. De atâta jenă, m-am trezit.
Cristina mi-a spus că zburatul în vis e de bine. L-am pus amândoi în legătură cu aprobarea pe care am primit-o, acum câteva zile, pentru un transfer în interiorul companiei.
