Noutățile lunii noiembrie în sălile de cinematograf din Montreal

Hacksaw Ridge

A avut premiera pe 4 noiembrie. Filmul, în regia lui Mel Gibson, relatează povestea contestatarului Desmond Doss care a refuzat să ucidă sau să poarte arme datorită convingerilor sale religioase, dar a servit ca medic, alături de americanii care au luptat împotriva japonezilor în Pacific.

Filmul se concentrează pe bătălia de la Okinawa din 1945, unde Doss s-a ocupat de unul singur de 75 de răniți, chiar sub focul inamic. Distribuția e alcătuită din Andrew Garfield, Vince Vaughn, Teresa Palmer, Sam Worthington.

Arrival

Iese în săli pe 11 noiembrie. Au aterizat! Nave spațiale misterioase sunt deja răspândite pe 12 meridiane de pe toate continentele. Dar de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise (Amy Adams), expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”.
Va reuși oare aceasta să traducă în termen de două zile limbajul invadatorilor extratereștri sau va „traduce” soarta umanității?

Inspirat de nuvela „Story of Your Life”, semnată de Ted Chiang, filmul este regizat de cunoscutul regizor canadian Denis Villeneuve și a fost nominalizat la Festivalul de Film de la Veneția pentru Leul de Aur. În distribuție îi veți mai recunoaște pe Forest Whitaker și Jeremy Renner.

Moana

Filmul de animație va avea premiera pe 23 noiembrie. Iată povestea pe scurt: cu două milenii în urmă, Moana, o navigatoare înnăscută, pornește în căutarea unei insule legendare din Oceania.

Călătoria i-l va scoate în cale pe semizeul Maui, care o va ajuta să traverseze oceanul dezlănțuit, într-o extraordinară aventură plină de experiențe neobișnuite. Miza este și ea ieșită din comun: ceea ce găsește pe insulă ar putea-o ajuta pe Moana să-și salveze familia.

Allied

Va ieși în săli pe 23 noiembrie. Povestea filmului aduce împreună un agent al serviciului britanic de spionaj, Max Vatan (Brad Pitt) şi o spioană franceză Marianne Beausejour (Marion Cotillard).
Cei doi se îndrăgostesc în timpul unei misiuni de asasinare a unui oficial german, însă la scurtă vreme Max află că partenera sa, acum mama copilului său, lucrează de fapt pentru nazişti, şi incepe să o investigheze. Povestea este una adevărată, adaptată de scenaristul Steven Knight.

Lion

Are premiera tot pe 25 noiembrie. Pelicula relatează povestea unui băiat indian în vârstă de cinci ani care se pierde pe străzile din Calcuta, ia trenul în direcţie greşită şi ajunge la sute de kilometri de casă. După multe periperţii şi obstacole, supraviețuiește multor încercări și este adoptat de un cuplu Australia; 25 de ani mai târziu, chinuit de amintirea copilăriei sale, descoperă tehnologia Google Earth şi porneşte în căutarea familiei sale. Actorii Nicole Kidman și Dev Patel joacă rolurile principale.

Ultimele articole

Articole similare