Pagini Romanesti, din nou gratuit!

Pentru unii ar putea fi o veste buna, pentru altii, una rea. De la 1 decembrie, iata, de Ziua Nationala a Romaniei, Pagini Romanesti revine la statutul de publicatie distribuita gratuit, asa cum a fost de la aparitie pana pe 15 septembrie a.c. Aventura noastra de ziar pe bani a durat doar doua luni si jumatate.
O perioada, probabil, lunga pentru aceia dintre dumneavoastra care v-ati obisnuit, pe parcursul a sase ani, sa gasiti publicatia noastra la aproape fiecare colt de strada. E posibil ca acum, in ultimele luni, sa nu mai fi avut acces la ziar la fel de usor ca inainte. Ne-a fost clar de la inceput ca lucrul cel mai dificil in proiectul trecerii ziarului pe bani va fi crearea unei retele de vanzare care sa o egaleze pe aceea de distributie gratuita.
Din punctul nostru de vedere, perioada in care ziarul s-a vandut a fost foarte scurta – in mod normal, un proiect de felul acesta ar fi necesitat mai mult timp ca sa genereze o concluzie corecta.
Paradoxal, facem aceasta revenire la gratuitate pe un trend de crestere a vanzarilor si a numarului de abonati. Din pacate, evolutia nu este atat de rapida pe cat ne-am fi dorit si acest lucru ne face sa renuntam. Am facut insa tot ce a depins de noi pentru ca proiectul sa mearga. Am promis un ziar mai dinamic si mai bogat in informatii si credem ca ne-am tinut de cuvant; cel putin acestea au fost ecourile primite de la cititori.
Imi revine in minte gluma unuia dintre comerciantii din comunitatea romana care imi spunea, cu multa vreme in urma, ca produsele pe care le vinde cel mai bine sunt cele gratuite.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare