Emigranții nu sunt foarte atași de Parti Quebecois. Am decis să încercăm să aflăm cum se vede subiectul imigrației și al imigranților dinspre acest partid și, pentru aceasta, am stat de vorbă cu doamna deputat Carole Poirier, responsabilă din partea PQ pe probleme de emigrație.
Viorel Anghel. Dacă ar trebui să definiți imigrația pe scurt ați spune că aceasta este 1) o problemă; 2) o bogăție; 3) o oportunitate ratată?
Carole Poirier. Este sigur că vorbim de o bogăție. A emigra nu este a-ți pierde propria cultură, este a veni și a te îmbogăți cu o altă cultură fără a o pierde pe a ta. Pentru mine imigrarea trebuie să fie o bogăție atât pentru persoana care vine să trăiască în Quebec cât și pentru comunitatea de aici care se îmbogățește cu o persoană care aduce cu ea o altă cultură. Este o bogăție pentru ambele părți și asupra acestui lucru trebuie să continuăm să lucrăm pentru a reuși imigrația.
Nu e un secret, PQ nu a reușit până în prezent să convingă emigranții că reprezintă o opțiune. De ce credeți cî partidul dvs. se confruntă cu această situație și la ce soluții vă gândiți pentru a o ameliora?
Vedeți, noi ca partid avem ca proiect să construim o țară. Înțeleg că pentru cineva care alege să vină în Quebec, este neliniștitor să se îmbarce într-un proiect care pare nedefinit. A alege Quebec este a alege o țară unde valorile sunt extraordinare, unde democrația este extraordinară. Suntem într-o societate primitoare care e gata să partajeze (totul) cu celelalt. Și asta propunem.
Poate nu o explicăm destul, poate nu am intrat în comunicare cu diferitele comunități, cum este comunitatea română de exemplu. Și rolul meu, dat de noul șef Jean-François Lisée, este să intru în comunicare cu comunitățile culturale și să merg să le explic acest proiect de țară, proiectul nostru de societate.
Nu este o societate în care vrem să-l excludem pe celelalt, este un proiect la care vrem ca toată lumea să participe. Vrem o societate egală pentru toți, unde justiția socială să însemne ceva, unde valorile comune se exprimă prin consens. La acest proiect vreau să invit comunitățile culturale să participe.
Imigranții care vin aici, vin pentru că au fost selecționați de Quebec, care are propriile sale competențe în materie de emigrare. Toată lumea care emigrează aici știe că vine într-o societate dinstinctă.
Da, trebuie însă continuat acest dialog pentru a vedea ce înseamnă pentru fiecare parte „o societate dinstinctă”. Din dialogurile mele, comunitățile nu înțeleg dimensiunea acestui concept. A fi o societate dinstinctă include și înțelegerea pe care o avem cu Canada în materie de imigrație. Aceste puteri nu sunt complete. De exemplu reunificarea familiilor a rămas o competență federală. Noi vrem să avem în totalitatea controlul asupra procesului de emigrare, pentru că suntem capabili să o facem mai bine.
Nu e suficient ca Quebecul să adopte comunitățile etno-culturale, trebuie ca acestea să adopte la rândul lor Quebecul cu brațele deschise și să construim împreună această societate. Și din punct de vedere economic, Quebecul are tot ce-i trebuie pentru a reuși.
Trebuie imigranții să fie mai activi în viața politică a provincie?
A trăi undeva și a rămâne la marginea procesului democratic nu este benefic. Cu toții plătim impozite. Cel care decide ce se întămplă cu impozitele noastre este guvernul. Nu putem, fie că suntem „quebecois de souche”, fie că suntem imigranți, să lăsăm pe alții să decidă pentru noi. Trebuie să ne interesăm de viața politică. E suficient pentru asta să ținem ochii și urechile deschise și să nu citim neapărat un singur ziar. Trebuie să ne deschidem la diversitatea mesajelor presei și partidelor politice și plecând de aici putem să decidem în funcție de valorile noastre.
Care sunt principalele provocari pe care le au imigranții care vin în Quebec?
Am citit recent studii care spun că atunci când emigrezi o faci pentru a-ți ameliora viața. A da o șansă copiilor noștri. Primim pe cineva care vorbește franceza, de exemplu, are un certificat universitar dar de aici e treaba noastră să recunoaștem acest certificat. Și aici e o provocare pe care o avem. Este o dezbatere internă pe care trebuie să o facem și să abolim această barieră. Medicii au dificultăți pentru a avea recunoscute competențele, anii de experiență.
Pentru a reuși o emigrare, cel mai important este locul de muncă. Când muncești, reușești în viață în general. Ai încredere în tine, poți trimite copii la școală și să beneficiezi de ceea ce societatea îți oferă.
Există și o discriminare sistemică față de emigranți în întreprinderi. Ce se poate face pentru a schimba asta?
Aceasta este o problemă. Rata șomajului în rândul imigranților este de aproape 25%.
Nu e cazul cu comunitatea română unde șomajul este de aproximativ 1.2%. Comunitatea românească se integrează bine. Poate sunteți mai insistenți, mai bine calificați, dar e sigur că sunteți un model de reușită în ceea ce privește integrarea. Este la fel pentru toate comunitățile? Nu! Unii vor zice aaa, îmi schimb numele și așa voi obține un job. Dar nu e așa și exemplul cel mai bun e comunitatea românească. Când ai un CV al unui român, știi foarte clar că nu ai de-a face cu un nume quebecois. Și totuși, așa cum am spus, șomajul în rândul comunității românești este 1,2%. Deci ei își găsesc un job. E extraordinar.
În regiuni, multe întreprinderi au nevoie de forță de muncă, vor imigranți. Aceștia însă se opresc în Grande Region de Montreal deși sunt joburi pe care le pot ocupa. Trebuie să ajustăm oferta la cerere. Iar cererea pentru noi emigranți este, în acest moment, foarte mult în restul Quebecului, nu la Montreal.
Din discuțiile mele cu emigranții, majoritatea sunt conștienții că trebuie să treacă un test pentru a avea competențele lor recunoscute. Cu ce nu sunt de acord este repetarea a 4-5 ani de universitate. O formare care permite aducerea cunoștințelor la zi este un lucru la care emigranții nu sunt însă refractari.
Avem o înțelegere Franța-Quebec. Ne-am uitat la echivalențe pentru a face, de exemplu, ca o infirmieră franceză să știe deja ce fel de job poate avea când va veni în Quebec. Super-infirmerele care vin din Franța aici pot ocupa același job doar trecând un examen. Aceasta este formula. Un cardiolog, că e din Quebec sau din altă parte, ce face? Operează inimi. Și inimile umane sunt la fel toate. Tehnicile, vocabularul, aparatele pot fi diferite de la un loc la altul. Dar un profesionist poate trece peste aceste obstacole rapid. Trebuie facilitat accesul și reduse obstacolele pe care ordinele profesionale le pun în acest moment.
Este posibil pentru stat să ia mai multă putere în ceea ce privește activitatea ordinelor profesionale?
Desigur. Ele sunt guvernate de legi. Este treaba guvernului să facă în așa fel încât ordinele profesionale să reducă obstacolele și să abolească barierele. Care bariere sunt ținute, să o spunem, și dintr-un pic de protecționism. Nu putem să spunem că aveam nevoie de medici, de infirmiere, că avem nevoie de 50.000 de emigranți în Quebec și apoi să punem în fața acestora o mulțime de bariere în integrarea acestora.
Cele două paliere guvernamentale vor să crească numărul de imigranți. Partidul dvs. a militat mai degrabă pentru o diminuare a acesui număr. Este din acest motiv, pentru că dvs. credeți că nu există suficiente instrumente pentru integrarea emigranților.
Da, exact.
A emigra pentru mine este a trăi un vis. Vrem să ne schimbăm viața când facem asta. Dacă tot ce ți se spune înainte de emigra nu se realizează odată ajuns, ce înseamnă asta? E un vis sfărâmat. Nu vreau vise sfărâmate.
Putem să ne propunem să primim 50.000 de noi imigranți dar dacă nu suntem capabili să le recunoaștem diplomele, dacă acești oameni îi regăsesc apoi pe ajutor social, sau în șomaj putem spune că am reușit? Nu! Ori eu vreau să reușim. Nu vreau eșecuri.
