Despre români, în presa canadiană / 48 de ore la Bucureşti

48 de ore la Bucureşti

Toronto Sun şi portalul Canoe.ca publică un articol despre ce poţi face ca turist în Bucureşti, în două zile. Excursia începe într-o vineri după prânz, la ora 4pm. Această primă după-amiază e consacrată zonei Piaţa Universităţii – Lipscani, iar sugestia pentru masa de seară este restaurantul Carul cu Bere. Pentru sâmbătă, autorul recomandă o deplasare cu metroul (considerat foarte eficient şi ieftin) până în zona Piaţa Romană, urmată de o plimbare spre Piaţa Amzei şi Piaţa Revolu­ţiei; agenda zilei este completată de o vizită la Muzeul Ţăranului român. Duminica este rezervată Casei Poporului şi Muze­ului de Artă Contemporană din incinta sa. Până la termina­rea celor 48 de ore, mai rămâne timp fix pentru o plimbare prin Grădina Icoanei. Sugestiile au fost făcute de unul dintre ziariştii agenţiei de presă Reuters.

Despre tradiţia furatului

A fura ţine de tradiţie într-o familie de ţigani români, scrie Journal de Montréal, care publică un amplu articol pe această temă. Unul din copiii clanului prezentat, acum în vârstă de 16 ani, declară că a început să fure de la patru ani. Din reţeaua în care el era “activ” – şi care se află acum sub anchetă – făceau parte 21 de persoane, toa­te cu legături de rudenie între ele. Ţiganii “lucrau” în zona Montré­a­lului: furau ţigări, parfumuri sau chiar conţinutul seifurilor din unele magazine mici. Modul de operare era acelaşi: o parte a grupului ţinea ocupat vânzătorul, în vreme ce restul goleau rafturile.

Canadieni în muzica ţigănească

Lemon Bucket Orkes­tra, o trupă din Canada, a impresionat publicul cântând, pe plaiuri mioritice, folclor românesc şi muzică ţigă­neas­că. Mulţi spectatori au fost convinşi că trupa e formată din ro­mâni, deşi printre interpreţi nu există niciunul, scrie Toronto.com. Ei au cântat în mai multe oraşe din Româ­nia, cam ca o trupă de ţigani de pe vremuri: apariţii impro­vizate, bani strânşi la sfârşit în pălărie şi dor­mit la înghesuială, prin cămine studen­ţeşti. Iar im­pro­vizaţiile lor în metroul şi aeroportul din Toronto le-au adus apariţii pe principalele posturi de televiziune, inclusiv pe CNN şi ABC.

Un nou roman de Herta Müller, în America

Romanul Leagănul respiraţiei, scris de laureata premiului Nobel Herta Müller, a intrat pe piaţa americană, scrie The Globe and Mail, care publică o recenzie a cărţii. El a apărut în limba engleză sub numele The Hunger Angel, la editura Metropolitan Books (din SUA) şi poate fi găsit în librării, la preţul de 30$. Romanul este despre deportarea unei părţi a populaţiei germane din România în lagăre de muncă forţată din Uniunea Sovietică.

Corupţia şi criza, mână-n mână

Corupţia costă scump Europa, scrie Le Devoir, care citează ultimul raport al Transparency International. Raportul menţionează că ţările cel mai mult afectate de criză (Grecia, Italia, Portugalia şi Spania) au şi cele mai mari probleme de supra­veghere a sectorului public, pro­bleme de eficienţă şi de corupţie. Iar dintre noile state care au aderat la UE, România şi Bulgaria prezintă cele mai mari riscuri. De menţionat că Transparency International crede că Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) este unul din lucrurile care merg, cât de cât, bine în România.

Aurul rămâne sămânţă de scandal

The Financial Post publică un nou articol despre situaţia de la Roşia Montană. Scris pentru Reuters de unul dintre ziariştii de la Bucureşti ai agenţiei, articolul încearcă să explice poziţiile celor do­uă tabere aflate în conflict: a celor care doresc o mină în zonă, în majoritate localnici, şi a celor care nu o vor, dintre care majoritatea locuiesc în altă parte.

Articolul aminteşte că, dacă Roşia Montană există azi ca oraş, acest lucru se datorează mineritului. Pentru cei care cred că în zonă se poate trăi din turism, se precizează că doar câteva sute de persoane ajung în Roşia, cele mai multe în trecere. Locul nu are infrastructura necesară turismului şi nici investitori gata să vină. Rata şomajului în oraş este de 40%.

Conflictele de felul acesta nu sunt însă, nici pe departe, specific româneşti. În Grecia se întâmplă în prezent acelaşi lucru, tot în legătură cu o companie canadiană, şi tot pentru o posibilă mină de aur. Este vorba de Eldorado Gold, cu sediul în Vancouver; culmea e că aceeaşi companie are un proiect în lucru şi în România, în apro­piere de Deva.

Tanacu la Cannes

Atât National Post, cât şi The Globe and Mail acordă atenţie noului succes obţinut la Festivalul de film de la Cannes de regizorul român Cristian Mun­giu. Pentru cei care încă nu ştiu, el a primit premiul pentru cel mai bun scenariu, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stra­tan şi-au împărţit premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Cele două au jucat tot în filmul lui Mungiu, După dea­luri, care porneşte de la cazul exor­­ci­zărilor petrecute la Mănăstirea Tanacu.

Pacepa şi campania electorală din SUA

Canada Free Press atrage atenţia asu­pra unui articol publicat recent în ziarul PJ Media de fostul şef al spionajului ceauşist, generalul Ion Mihai Pacepa. Acesta avertizează asupra unei posibile coaliţii între comu­nişti şi Partidul Democrat din SUA; şi nu este prima dată când Pacepa încearcă să-l asocieze pe Barack Obama cu comunismul. Opiniile sale nu şi-au găsit însă ecou în presa importantă din Statele Unite, poate şi pentru că suferă de vicii majore de logică.

Poliţistul acuzat în Toronto e achitat

Poliţistul Ioan-Florin “John” Floria (despre care am mai scris în această rubrică), acuzat de implicare în răpire, spălare de bani şi influenţarea justiţiei, tocmai a fost achitat de un juriu din Toronto, scrie Toronto Star. El a fost pus sub acuzaţie în 2007 şi de atunci a luptat continuu pentru a se reabilita.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare